Skip to content
Politică

Firea nu crede că Marcel Ciolacu a atacat-o: Mi se reproşa că sunt prea nouă, acum sunt veche şi anchilozată?

Inquam Photos / Octav Ganea

Gabriela Firea a afirmat marţi, înaintea şedinţei PSD, că nu crede că la ea s-a referit preşedintele Marcel Ciolacu atunci când a vorbit despre candidaţi „vechi şi anchilozaţi“.

Păi până acum mi se spunea că sunt prea nouă, prea proaspătă în partid şi că emit prea multe pretenţii de funcţii. Acum sunt veche şi anchilozată?! Cu siguranţă nu se referea la mine, pentru că repet, eu sunt şi foarte nouă în partid, mi s-a dat peste nas de nu ştiu câte ori, de către alţi membrii ai partidului, fondatori, că sunt mult prea nouă şi că să mai stau acolo la locul meu la colţ să mai aştept nişte ani. Nu, sub nicio formă nu se referea la mine şi probabil că vă va declara dumnealui la cine se referea. Am nişte bănuieli, dar de ce să fac eu declaraţii în locul dumnealui”, a declarat Gabriela Firea.

" "

Social-democraţii se reunesc marţi în prima şedinţă de după alegerile locale în care au pierdut Primăria Bucureştiului, dar şi 4 sectoare, cu unul indecis, şi mai multe primării şi Consilii Judeţene.

Referitor la lipsa ei de la sediul PSD în seara alegerilor şi decizia de a transmite un mesaj pe Facebook după exit-poll-uri, Firea a spus: „În timpul săptămânii s-a luat această decizie de către echipa de comunicare, să urmăresc exit poll-ul la primăria sau la Bucureşti. Aşa s-a stabilit„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *