Firea: PNL confirmă apropierea de Băsescu

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea afirmă că, atacul lansat de PNL, prin Alina Gorghiu, la adresa premierului Victor Ponta, pe tema numirii comisarului european, liberalii confirmă apropierea de Traian Băsescu.

”Am constatat că cei din PNL nici nu mai aşteaptă clarificarea lucrurilor, ci iau de bun tot ceea ce spune Traian Băsescu. Dacă preşedintele a vorbit într-o anumită cheie despre nominalizările înaintate de România către preşedintele desemnat al Comisiei Europene, atunci şi cei din PNL preiau aceeaşi cheie. Din păcate, PNL confirmă în fiecare zi că a devenit un nou instrument al preşedintelui Băsescu, în dorinţa acestuia de a rămâne influent pe scena politică”, afirmă Firea, potrivit unui comunicat de presă.

În opinia acesteia, soluţia cu care a venit premierul în acest caz este una în interesul ţării. ”România trebuie să obţină un portofoliu cu greutate, din care să se poată contribui şi la dezvoltarea ţării noastre”, spune Gabriela Firea.

Alina Gorghiu i-a solicitat premierului Victor Ponta să anunţe care este cea de a doua nominalizare a României pentru postul de comisar european.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: