Skip to content
Politică

Firea, trasă de urechi de ministrul Culturii: Nu reușesc să ajung la ea!

flickr.com

Gabriela Firea este trasă de urechi de către ministrul Culturii, Corina Șuteu. Guvernantul susține că nu reușește să aibă o discuție personală cu primarul general al Capitalei, ca să discute o serie de probleme culturale ale Bucureștilor, precum cea a găsirii unui nou sediu pentru Muzeul Național al Literaturii Române.

„E un dosar care nu este în mâinile noastre (cel legat de un sediu al MNLR — n.r.). El depinde de Primărie. Noi suntem sensibilizați. Este unul din lucrurile despre care aș fi vrut să discut cu doamna Gabriela Firea, dacă aș fi ajuns să o văd. Dar eu am să fiu insistentă și sper ca până la urmă să avem o întâlnire și să discutăm despre câteva dintre lucrurile pe care aș fi dorit să le discut cu domnia sa”, a spus Șuteu, la sesiunea online „De vorbă cu ministrul tău”, inițiativă a Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic care sprijină dialogul între demnitari și cetățeni, scrie Agerpres.

Ea a susținut că nu reușește să „primească” o întâlnire cu primarul general, deși a solicitat acest lucru.

„Nu reușesc să ajung la doamna Firea, adică nu reușesc să primesc o întâlnire cu domnia sa. Am solicitat-o, dar, deocamdată, nu am avut-o. (…) Probabil are alte priorități. Eu pot înțelege. Eu sunt un ministru pentru un timp foarte scurt. Poate îl așteaptă pe următorul ministru, dar eu am să insist, repet, pentru că mi se pare că s-ar putea ca eu să-i spun alte lucruri decât îi va spune următorul ministru”, a declarat Corina Șuteu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *