Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat sâmbătă că în cazul în care va ajunge primar general, va continua proiectele de promovare a adopţiilor din adăposturile ASPA şi va propune facilităţi pentru adoptatori, care constau în asigurarea unor servicii de sănătate postadopţie pentru câini, prin protocoale cu clinicile veterinare.
„Voi continua, după 9 iunie, proiectele de promovare a adopţiilor din adăposturile ASPA şi voi propune facilităţi pentru adoptatori, care constau în asigurarea unor servicii de sănătate post-adopţie pentru câinii adoptaţi, prin protocoale cu clinicile veterinare”, a scris Firea pe Facebook.
Potrivit acesteia, un alt proiect pe care îl are în vedere se referă la eficientizarea activităţii de supraveghere şi protecţie a animalelor, prin reorganizarea ASPA şi creşterea capacităţii primăriilor de sectoare de a susţine un număr mai mare de animale fără stăpân.
De asemenea, pentru mărirea capacităţii de cazare pentru câinii ridicaţi de pe domeniul public al Municipiului Bucureşti, va identifica, împreună cu echipa sa, spaţii pentru amenajarea unor noi adăposturi.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News