Skip to content
Politică

Firma unde lucrează soția unui ministru, burdușită cu milioane de euro de la stat

universuljuridic.ro

Citiți în cele ce urmează despre firma unde lucrează soția unui ministru și cum a fost posibil ca societatea să se trezească burdușită cu milioane de euro de la stat.

Soția ministrului Economiei, Mihai Tudose, îi poartă noroc firmei la care e angajată ca secretară. Astfel, când Tudose ajunge ministru, societatea la care e angajată soția câștigă milioane de euro de la stat. Până acum, în cele două mandate ale demnitarului PSD, firma a câştigat contracte de zece milioane de euro de la Compania Naţională de Investiţii (CNI), scrie luni România Liberă.

Corina Tudose, consoarta ministrului Economiei, avea un salariu de 5.000 de lei pe lună ca „asistent manager“ la societatea En Electric Proiect Office SRL. Administratorul firmei spune că femeia lucra, de fapt, la Departamentul Ofertare Licitaţii. În 2015, în timpul primului mandat la Economie al lui Tudose, En Electric Proiect Office a prins în condiţii suspecte un contract de 6,5 milioane de euro pentru a construi reţeaua de canalizare a orașului Buşteni. Iniţial, licitaţia a fost anulată, apoi, la reluare, din cele şase oferte, cinci au fost anulate. Numai firma soţiei ministrului a rămas în picioare. Între timp, Corina Tudose şi-a dat demisia de la En Electric Proiect Office.

Citiți AICI mai multe detalii, inclusiv despre serioasele semne de întrebare ce planează asupra companiei unde lucrează soția ministrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *