Sistemele de alarmare de la obiectivele aflate în responsabilitatea Jandarmeriei Române vor fi proiectate, instalate și întreţinute de specialiști proprii, fără a mai fi contractate serviciile firmelor specializate, care sunt, în general, private.
Măsură este propusă într-o inițiativă legislativă a actualei puteri, analizată de Profit.ro și susținută acum și de Guvern, dar a stârnit nemulțumirea patronatelor, care reclamă eliminarea unei părţi a pieţei concurenţiale şi posibile creşteri ale preţurilor în domeniu. Inițiatorii proiectului legislativ arată că, în prezent, structurile abilitate ale Poliţiei Române au atribuţii pentru avizarea personalului şi a societăţilor private de pază, precum şi pentru avizarea proiectelor sistemelor de alarmare de la toate unităţile şi instituţiile de interes public, inclusiv la cele din responsabilitatea Jandarmeriei Române.
Ca urmare, arată inițiatorii, ”această modalitate de lucru produce vulnerabilităţi ale sistemelor de pază asigurate de către Jandarmeria Română, având în vedere lipsa controlului/coordonării societăţilor specializate care proiectează, instalează şi întreţin sistemele de alarmare de la obiectivele din responsabilitatea Jandarmeriei Române, dar şi accesul acestor societăţi specializate la informaţii, clasificate sau nu, referitoare la sistemele de pază”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News