Companiile locale cu capital român sau străin care depun raportări contabile anuale la Agenția Națională de Administrare Fiscală vor trebui să evidențieze în formulare, într-o rubrică distinctă, cifra de afaceri netă realizată pe teritoriul României, reiese dintr-un proiect de ordin lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor chiar în ultima zi a anului trecut, scrie Termene.ro.
Prevederea va trebui aplicată în premieră pentru raportările aferente anului 2024, potrivit Termene.ro.
Astfel, una dintre noutățile incluse în draft instituie obligația raportării distincte „a cifrei de afaceri nete realizate din operațiuni desfășurate pe teritoriul național” pentru entitățile care depun raportări contabile anuale. Evidențierea acestor ventiuri se va face atât în formularul privind „Situația veniturilor și cheltuielilor” (Cod 20), cât și în formularul „Date informative” (cod30), scrieTermene.ro.
În prezent, aceste entități sunt obligate să menționeze în raportările contabile anuale doar ”cifra de afaceri netă corespunzătoare activității preponderente efectiv desfășurate”, potrivit Termene.ro.
Citeşte mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News