Peste 100.000 de elevi din întreaga Românie au trecut cu bine peste examenul de Evaluare Naţională 2024 şi acum se pregătesc de ceea ce se presupune a fi completarea fişelor de înscriere efectivă la liceu.
Procesul de completare a fişelor de înscriere la liceu 2024 începe pe 11 iulie 2024 şi este unul extrem de stufos. Mai întâi, elevii au de completat fişele propriu-zise, acţiunea pe care o pot efectua până pe 19 iulie, inclusiv, dar cu excepţia zilelor de sâmbătă, 13 iulie, şi duminică, 14 iulie.
Repartizarea computerizată în învăţământul liceal se face abia pe 24 iulie 2024, iar, ulterior, autorităţile au la dispoziţie termen până pe 2 august 2024 să rezolve eventualele situaţii speciale apărute după repartizarea computerizată, cum ar fi lămurirea situaţiei unităţilor de învăţământ care rămân cu locuri neocupate.
În primul rând, trebuie precizat că elevii trebuie să completeze fişele de înscriere la liceu 2024 atât în compania a cel puţin unui dintre părinţi sau reprezentanţi legali, cât şi în compania dirigintelui avut în clasele 5-8. De altfel, după cum se poate vedea din modelul de fişă de înscriere la liceu, aceasta trebuie semnată atât de diriginte, cât şi de părinte, tutore sau reprezentant legal.
Apoi, apar în discuţie elementele să zicem tehnice. Elevii trebuie să precizeze dacă au posibilitatea de a candida pe locurile speciale pentru rromi sau pe locurile speciale pentru cei cu CES (Cerinţe Educaţionale Speciale).
În cele din urmă ajungem şi la cel mai important aspect. Elevii trebuie să bifeze codul judeţ pentru care se completează opţiuni, denumirea judeţului, numărul total de opţiuni, dar mai ales codul alocat fiecărei specializări în planul de şcolarizare. Aici este momentul în care se recomandă ca elevii să bifeze cât mai multe opţiuni, cât mai multe specializări, astfel încât să nu rămână nerepartizaţi.
Specialiştii au făcut o serie de precizări în legătură cu detaliile la care trebuie să fie atenţi elevii şi părinţii când completează fişa de înscriere la liceu 2024. Printre acestea amintim că ei trebuie să fie atenţi la poziţia din ierarhia judeţeană.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News