Skip to content
Politică

Fiul unui fost ministru, condamnat la 5 ani de închisoare. Motivarea instanței

Fiul unui fost ministru a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu.

Mai exact, este vorba despre fiul fostului ministru al Muncii Mariana Câmpeanu, Flavius Cristian Câmpeanu, fost director în cadrul Registrului Auto Român (RAR).

Magistratul Judecătoriei Sectorului 1 şi-a motivat decizia de condamnare, pe care vă invităm să o citiți mai jos:

„Deşi inculpatul susţine în declaraţiile date că a respectat procedurile privind achiziţionarea terenului, declaraţiile angajaţilor îl contrazic şi scot la iveală neregulile care aveau loc. Din declaraţia martorei (…) rezultă că procedura de achiziţie nu a fost respectată, că deşi trebuiau întocmite anumite documente, acestea nu erau întocmite corespunzător şi mai mult erau întocmite ulterior. Astfel, la informarea martorei că în cauză nu s-a întocmit un raport de evaluare, i se spune verbal să-l contacteze pe evaluator”, se arată în decizia instanţei.

„La data de 14.01.2015, expertul desemnat în cauză a depus o adresă prin care arată următoarele: „Dat fiind că la această dată vremea era nefavorabilă adică multă lapoviţă, foarte multă apă pe tarlaua extravilan arabilă, împreună am urcat în maşina marca Dacia Duster aparţinând RAR – ului pe motivul că are tracţiune 4×4 şi că putem ajunge pe drumul de exploatare la terenul în cauză. Am parcurs pe drumul desfundat ce prezenta denivelări adânci şi era foarte alunecos din cauza apei cca 2/3 din distanţă de 2,9 km de la asfalt până la teren. După 2/3 parcurse din drum am oprit şi am identificat de la distanţă terenul în funcţie de liziera pădurii, linia de joasă tensiune şi după planuri, neputând ajunge pentru inspecţia lui. Riscam foarte mult să derapăm”, se consemnează în motivare data de către judecător, potrivit Dcnews.ro

În stabilirea pedepselor celor doi, judecătorul a avut în vedere „dezinhibiţia” inculpaţilor care s-au folosit de funcţii pentru a frauda instituţia. „Instanţa consideră că, raportat la împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii infracţionale, faţă de modul concret de săvârşire a faptelor astfel cum au fost expuse deja, rezultă fără echivoc dezinhibiţia inculpaţilor în ceea ce priveşte săvârşirea unor fapte de acest tip care au avut loc pe parcursul exercitării funcţiilor încredinţate, astfel încât pedeapsa aplicată trebuie să constituie un tratament sanctionator adecvat şi suficient, dar şi o metodă de reeducare a inculpaţilor. În cauză, instanţa reţine că pericolul social concret al faptelor săvârşite de inculpaţi este mare, iar pedeapsa aplicată trebuie să confere siguranţă în forţa ocrotitoare a legii, dar şi în exemplul moral, în sensul că o pedeapsă eficientă şi proporţională cu gravitatea faptei descurajează săvârşirea unor asemenea fapte penale”, se mai arată în motivarea instanţei.

Despre cei doi, judecătorul a mai remarcat faptul că au încercat tergiversarea procesului şi că, „prejudiciul creat, care este mare, nu a fost recuperat nici măcar parţial”. În 8 mai 2017, Flavius Cristian Câmpeanu, fost director tehnic la Registrul Auto Român (RAR), fiul fostului ministru Mariana Câmpeanu, a fost condamnat, la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul legat de cumpărarea unui teren supraevaluat, prejudiciul fiind estimat la peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă şi a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti. „Condamnă pe inculpatul Flavius Cristian Câmpeanu la o pedeapsă de cinci ani de închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, care a produs consecinţe deosebit de grave”, se arată în decizia de luni a Judecătoriei sector 1, hotărâre care nu este definitivă.

În acelaşi dosar, Ovidiu Crăpătureanu, fost director general al RAR, a primit o pedeapsă de cinci ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în acelaşi dosar. Cei doi trebuie să plătească RAR suma de 876.610 de euro, reprezentând prejudiciul produs părţii civile Regia Autonomă – Registrul Auto Român. Instanţa a mai decis să păstreze sechestrul pe bunurile celor doi inculpaţi şi i-a obligat la plata cheltuielilor judiciare. „Obligă inculpaţii Crăpătureanu Ovidiu şi Câmpeanu Flavius Cristian la plata sumei de 34.000 lei, câte 17.000 lei fiecare inculpat, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, se arată în decizia instanţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *