Skip to content
Politică

Florian Bichir, despre Alexandru Ioan Cuza: Sub domnia lui începe corupţia în Romania, el a dat primele lovituri de stat

Municipiul Focşani a fost joi centrul evenimentelor dedicate împlinii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.  Unul dintre evenimente, organizat de Primăria Focşani şi Muzeul Unirii, a fost simpozionul „Întâlnire cu istoria”, la care invitaţii, câţiva istorici din ţară, au susţinut comunicări într-o sală în care se aflau peste 100 de persoane, din care 80 profesori de istorie.

Printre invitaţi s-a aflat şi istoricul Florian Bichir, unul dintre oaspeţii permanenţi ai Muzeului Vrancei, care a ţinut un discurs liber, care a şocat puţin audienţa. Acesta a redat, cu vorbele sale, ce credeau despre domnitor cei care l-au pus în funcţie, adică elita politică de la acea vreme. “Hai să-l alegem pe Cuza, e cartofor, beţiv, fumător, pe acesta îl punem, îl manevrăm noi. Şi l-au ales. După care au stat ăştia şi se gândeau ce au făcut. Marile puteri au spus mai târziu aşa: <>. Ce a făcut Cuza, dincolo că a intrat în mitologie că a dat pământ ţăranilor? E greu să vorbeşti, mai ales aici, la Focşani, de Cuza. Păi ce a făcut Cuza? Sub Cuza începe corupţia în România. Cezar Librecht, un escroc, pus director la Poştă, face şi primul serviciu secret. Sub Cuza începe o dictatură, pentru că a zis: <>. El încalcă primele decizii ale Parlamentului, el dă primele lovituri de stat. Cuza rămâne în mentalul colectiv ca omul care a făcut Unirea, dar el a fost propulsat de o elită”, a spus în discursul său Florian Bichir, potrivit adevărul.ro.

" "
" "

În cadrul evenimentului, Bichir a fost premiat de primarul Focşaniului, Cristi Valentin Misăilă, cu un stilou care a costat aproximativ 100 de euro. Primăria a comandat 160 de stilouri personalizate, pentru care a plătit 70.000 de lei. „Am vrut să fie o replică a stiloului cu care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat aici la Focşani tratatul de unire”, a spus primarul Misăilă în cadrul evenimentului.

La simpozion a fost prezent şi profesorul de istorie şi scriitorul Florinel Agafiţei, care spune că Florian Bichir a exagerat. „A încercat să fie spumos, a fost pe placul unora care gândesc şi sunt ca el, dar, dincolo de toată manifestarea aceasta, nu trebuia să coboare aşa de jos şi să discute viaţa privată a lui Cuza. A spus că toare relele s-au întâmplat din cauza lui Cuza, ori trebuie să priveşti lucrurile în contextul epocii, pentru că dacă priveşti cu ochii de azi greşeşti foarte mult. Cuza a fost o instituţie. Fiecare om are şi părţi negative şi mi s-a părut exagerat ce a făcut. Nu îşi avea rostul, era un cadru oficial, dar acesta este omul. A fost în contrast cu discursurile monotone ale celorlalţi vorbitori”, a declarat Florinel Agafiţei.

Florian Bichir este doctor în teologie, istoric, membru al Comisiei Române de Istorie Militară, fost membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

" "
" "

1 comentariu la “Florian Bichir, despre Alexandru Ioan Cuza: Sub domnia lui începe corupţia în Romania, el a dat primele lovituri de stat

  1. Deci inainte de Cuza, Moldova si Valahia erau un munte de cinste si corectitudine.
    Si, cum a venit Cuza și ..unirea, hopa ! corupția ! ☺☺☺☺☺☺☺
    Asta ne spune românul (ha !) Bichir…
    Glumet ca de obicei. Seamana cu Hoandră si Ghilezan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *