Skip to content
Politică

Florian Bichir și-a lansat o nouă carte: Nu s-a mai scris despre epopeea Armatei Române! EXCLUSIV

argesplus.ro

Un articol semnat de Opaiț Diana și Tudorache Monica

Miercuri, istoricul și jurnalistul Florian Bichir și-a lansat nouă carte, „Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz: viața și memoriile generalului Ioan Dumitrache, Cavaler al Crucii de Fier”.

Romanul biografic prezintă activitatea și memoriile generalului Ion Dumitrache de pe front, acesta fiind conducătorul Armatei Române în prima jumătate a secolului XX. Ideea de bază a cărții, pe care autorul o descrie ca fiind relevantă pentru că până la ora actuală, nu s-a mai scris despre asta, este că românii au atins cel mai estic punct al celui de-al Doilea Război Mondial – au ajuns până aproape de Cecenia.

 

La evenimentul mai sus precizat, care a avut loc la Cercul Militar Naţional, Galeria Artelor, au luat cuvântul Adrian Pandea, directorul Editurii Militare, conf. univ. dr. Constantin Buchet, președinte CNSAS, col. prof. univ. dr. Dorel Bușe, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

 

În cadrul evenimentului, istoricul și jurnalistul  Florian Bichir a vorbit și despre motivele care l-au determinat să scrie volumul ”Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz: viața și memoriile generalului Ioan Dumitrache, Cavaler al Crucii de Fier”: De ce am scris eu cartea asta? Răspunsul este foarte simplu: am scris-o pentru că m-au enervat niște personaje. Când aud tembelisme de genul ce a căutat Armata Română peste Nistru, sau când aud discuții nefondate despre NATO, despre războiul de contopire, întrebarea este, unde ne-am câștigat independența? Având în vedere că suntem în anul Centenarului, o altă întrebare aberantă pe care o aud este dacă Transilvania s-a întors acasă. Greșit. Noi suntem Transilvania. Unde este centenarul? Unde este mulțumirea mea că 100.000 de ciobani români, în decembrie, în plină iarnă, s-au adunat și au spus ca vor să se unească cu țara. De ce am scris cartea asta? Când discutăm despre Centenarul Marii Uniri, despre Basarabia, despre Bucovina, uităm că 100.000 de ciobani au murit la Stalingrad. Cartea mea este mărturia mea pentru acești generali bravi, pentru trupele de elită înființate în 1960. Noi am avut Carpații. De abia după cel de-al Doilea Razboi Mondial au apărut un fel de vânători de munte. Prima unitate militară desființată de sovietici au fost aceste ,,brevete verzi”, acești vânători de munte. Concret, în munți nu poți să ataci cu tancuri sau cu grenade, nu poți purta un război în sensul clasic  al cuvântului. Noi avem acești vânători de munte care au ajuns până la Cecina. Cel mai estic punct atins vreodată de coaliția anti-sovietică a fost atins de Armata Română, iar nouă să ne fie rușine de acești bravi soldați și să îi ștergem din istorie este inadmisibil, deoarece discutăm despre românii care au luptat pentru Basarabia și Bucovina, ostași care și-au vărsat sângele. Istoria este una și trebuie să o recunoaștem. Lucrurile astea nu se discută pentru că nu este politică corectă. Așa ne-a fost destinul să murim pentru țară. Să nu uităm răscoala din 1918, să nu uităm jertfa Armatei Române.

 

PSnews.ro a stat de vorbă cu autorul cărții mai sus menționate. Astfel, întrebat de reporterul PSnews.ro care este noutatea acestui volum, jurnalistul Florian Bichir a replicat:

„Nu s-a mai scris despre epopeea Armatei Române. Îmi cer scuze pentru restul autorilor, dar chiar nu s-a prea scris pe tema asta, deci din punctul acesta de vedere, cartea mea aduce ceva nou”.

Deși la lansarea cărții publicul a fost numeros, format din specialiști, istorici, generali care au venit îmbrăcați în uniforme, și deși nu s-a mai scris despre acest subiect, iar informațiile biografice folosite de el au fost cercetate timp de patru ani, Florian Bichir s-a arătat rezervat de impactul pe care îl va avea „Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz: viața și memoriile generalului Ioan Dumitrache, Cavaler al Crucii de Fier”.

„Va fi un impact foarte mic, în sensul că va fi cumpărată de Institutul European, de oameni de specialitate. Nu e o carte de triaj, cercetarea va fi strict pentru specialiști. Bănuiesc că va ajunge în al doilea sau al treilea triaj. Nu știu dacă o să aprecieze societatea României efortul acesta pe care îl depun eu ca istoric despre Armata Română. Bănuiesc că în România e totuși democrație după 1989. Dar cu toate astea, în alte țări democratice, cum ar fi Germania, astfel de cărți ca ale mele, erau finanțate de stat. Asta mă doare, că nu ne recuperăm istoria, nu că n-ar fi democrație în adevăratul sens al cuvântului.

Cu alte cuvinte, mi-ar fi plăcut să vina cineva și cu un sprijin, deoarece eu nu primesc nimic pentru această carte, în afară de drepturi de autor și de 30 de volume. Am muncit patru ani pentru aceasta, dar nu a fost finanțată de nimeni, din păcate. Am rate la bancă, copii de crescut, unde e statul român să susțină astfel de inițiative care ne aduc istoria înapoi în an Centenar?”

 

 

Florian Bichir este un istoric și jurnalist român. Doctor în Științe politice și în Teologie, este cercetător științific al Academiei Române, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană-Iaşi și lect. univ. dr. la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *