Skip to content
Politică

Florian Walter, arestat în lipsă, figurează pe lista celor mai căutaţi infractori români, alături de un fost deputat

Arestat în lipsă la propunerea procurorilor DIICOT, care-l acuză de evaziune fiscală și spălare de bani, Florian Walter a ajuns pe lista celor mai cautați români. Omul de afaceri are și o „companie” selectă printre infractorii de top, cum ar fi deputatul fugar Marko Atilla, Omar Mukhles, fratele teroristului Omar Hayssam sau omul de afaceri de originea israeliană Zaher Iskandarani.

Florian Walter, care controlează firma de salubritate Romprest, a fost dat în consemn la frontieră în data de 6 mai, în urma unor percheziții ale procurorilor DIICOT Ploiești, informează Agerpres. Omul de afaceri este acuzat că a pus bazele unui grup infracțional organizat, format din 23 de persoane, care a desfășurat, în perioada 2012 – 2014, operațiuni financiare din sfera evaziunii fiscale și a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale tip fantomă, pentru realizarea operațiunilor ilicite. Potrivit DIICOT, Walter a inițiat și a coordonat aceste circuite financiare pe mai multe paliere, ce au avut drept scop înregistrarea în contabilitatea societății Compania Romprest Service SA București a achizițiilor, de la diverse societăți comerciale, utilizate exclusiv pentru emiterea de facturi, arată libertatea.ro.
După ce ieri, judecătorii de la Tribunalul Prahova au emis pe numele afaceristului un mandate de arestare în lipsă, acesta a apărut imediat și pe lista celor mai căutați infractori intrați în atenția polițiștilor .

1 comentariu la “Florian Walter, arestat în lipsă, figurează pe lista celor mai căutaţi infractori români, alături de un fost deputat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *