Skip to content
Economie Politică

Florin Cîțu: În două săptămâni, de când am venit eu, am reușit să facem economii la dobânzi de aproape 300 de milioane de lei

Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat miercuri, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că România are nevoie de investiții străine, iar faptul că a făcut până acum împrumuturi la o dobândă mai mică decât predecesorul său este o garanție că oamenii au încredere în guvernarea liberală, scrie b1.ro.

În două săptămâni, de când am venit eu, am reușit să facem economii la dobânzi de aproape 300 de milioane de lei. Mă împrumut mult mai ieftin decât ceilalți.

Oamenii au o anumită încredere în mine, voi folosi acest lucru pentru a atrage investiții străine.

Eu vorbesc cu investitorii străini, o să am întâlniri regulate cu ei. (…)

Bugetul pentru anul viitor va arăta și pașii pentru reducerea deficitului bugetar pentru perioada următoare. De asta au nevoie investitorii. Au nevoie de încredere.

Diferența față de ce a fost până acum și ce urmează este că un guvern liberal poate să vorbească cu investotorii și investitorii au încredere în guvern. Niciodată nu veți auzi guvernul liberal să vorbească despre naționalizarea pilonului II de pensii, de exemplu”, a declarat Florin Cîțu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *