Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, înainte de Congresul UDMR, că în politica românească există în prezent un sigur lucru cert, o alianţă între AUR şi USR PLUS, care încearcă să obţină voturile PSD pentru a da jos Guvernul.
„În Parlamentul României sunt tot felul de discuţii, dezbateri. În acest moment avem un singur lucru cert în România politică: o alianţă care a început între AUR şi USR, dar ştim că această alianţă încearcă să obţină voturile PSD pentru a da jos Guvernul. Eu mă ocup de guvernare şi guvernăm bine împreună cu partenerii de la UDMR. Continuăm aceleaşi proiecte, am preluat portofoliile celor de la USR. Proiectele merg mai departe, pentru că sunt proiecte bune pentru români„, a declarat premierul.