Skip to content
Politică

Florin Cîţu, întrebat dacă va candida la şefia PNL: Prioritatea mea acum e implementarea bugetului 

news.ro

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat dacă va candida la şefia PNL, că prioritatea sa până acum a fost adoptarea bugetului, iar acum importantă este implementarea bugetului pentru a avea creştere economică în acest an.

Şeful Executivului a adăugat că nici măcar nu a fost decisă încă ziua Congresului partidului şi a infirmat că ar fi mai multe facţiuni sau tabere în interiorul formaţiunii.

" "

„Am spus că în acest moment pentru mine cel mai important până ieri era aprobarea bugetului, acum e implementarea bugetului. Vom avea creştere economică în 2021 dacă va fi implementat aşa cum e. Aceasta e prioritatea mea. PNL nu şi-a anunţat ziua Congresului. Cum să discutăm aşa ceva? Rareş Bogdan e un foarte bun comunicatori pentru PNL”, a declarat Florin Cîţu, întrebat miercuri la postul B1 Tv dacă va candida la şefia PNL.

Chestionat dacă sunt mai multe aripi sau facţiuni în PNL, prim-ministrul a răspuns: „Nu e adevărat”. Potrivit News.ro, premierul Cîţu a adăugat că nu există niciun fel de animozitate între el şi Ludovic Orban. „Mă întâlnesc cu domnul preşedinte, merg la BEX. Nu există aşa ceva (răceală cu liderul PNL – n.r.)”, a explicat şeful Guvernului.

Nu există nicio tensiune, domnul Orban a făcut un lucru foarte bun în Parlamentul României, a stat acolo şi a trecut acest buget, fără niciun fel de amendamente (…), a făcut un lucru foarte bun. A fost o promisiune a coaliţiei şi domnul preşedinte – este preşedintele Partidului Naţional Liberal, cel mai mare partid din această coaliţie – a avut grijă că lucrurile merg„, a afirmat şeful Executivului la B1 TV.

În ceea ce priveşte coaliţia de guvernare, Cîţu a spus că „testul” acestei alianţe a fost votarea bugetului pe 2021. „Vă daţi seama că există o inerţie după campania electorală, de câţiva ani de zile a existat o inerţie. Dar testul l-am trecut ieri, a fost perfect. Această coaliţie a arătat clar că votul pe buget funcţionează, suntem o coaliţie şi de asta am spus aseară că pentru mine a fost cel mai important lucru, pentru că asta arată clar că suntem pregătiţi să stăm la guvernare patru ani de zile. Cel puţin, mai vedem după aia, dar eu zic că cel puţin patru ani„, a afirmat premierul.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *