Skip to content
Politică

Florin Jianu taxează planurile lui Laufer cu Bursa din Londra: Big Ben se mută în Big Berceni! EXCLUSIV

cotidianul.ro

Fostul ministru al Mediului de Afacei Florin Jianu ironizează planurile actualului deținător al portofoliului, Ilan Laufer, privind relocarea la București a Bursei de Valori din Londra (London Stock Exchange – LSE).

Jianu – actualul președinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) – a acordat joi o scurtă declarație pentru PSnews.ro, în care și-a expimat scepticismul cu privire la intenția lui Laufer.

„Și Big Ben se mută în Big Berceni! Nici nu cred că putem lua în serios lucrul ăsta. Noi am pierdut Agenția Europeană a Medicamentului (nici măcar n-am intrat în finală). E o chestiune neserioasă. Cu atât mai curioasă e declarația, cu cât e venită de la un înalt demnitar. Ar trebui să fie mai atent la astfel de declarații. Deci cu siguranță nu e nicio șansă în acest sens. Și ați văzut, de altfel, glumele generate în mass media”, a afirmat Florin Jianu pentru PSnews.ro.

Amintim că luni seară, la Antena 3, Ilan Laufer a anunțat că Guvernul României poartă discuţii pentru relocarea LSE la Bucureşti în contextul Brexitului.

„Am început negocierile cu ei (britanicii – n.r.) de şase-opt luni de zile. Pot să spun că România a ajuns în marea finală. A fost un grup restrâns de ţări şi după care a rămas un număr foarte foarte mic de ţări. Încă nu avem o informaţia oficială. Un anunţ va fi făcut la începutul anului 2018. Până când nu avem o confirmare, pot să-ţi spun că avem prima şansă”, a spus Laufer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *