Deputatul Florin Roman, vicepreședinte PNL, anunță ca partidul condus de Nicolae Ciucă nu susține impozitarea progresivă a pensiilor private.
„Urmare a demersurilor făcute de administratorii fondurilor de pensii private, grupul fiscal al PNL respinge fără echivoc orice formă de impozitare progresivă a pensiilor private. Am cerut ministrului de Finanțe să proroge prin ordonanță “trenuleț” intrarea în vigoare a acestor prevederi, în cazul în care inițiatorul, adică Ministerul Muncii, nu clarifică aspectele semnalate în spațiul public”, susține Florin Roman.
Potrivit liberalului, „PNL a oprit la angajarea răspunderii guvernului pe naționalizarea pilonului 2 de pensii”.
„Mai mult decât atât, PNL este singurul partid care, prin lege, a protejat cei 8 milioane de români de dublă impozitare. Prin această lege a PNL se va impozita doar câștigul efectiv realizat în urma investitirii banilor din cotizarea la fondurile private, din care se deduce plafonul neimpozabil de 2000 lei. Practic, in urma legii PNL din 2022, românii vor lua mai mulți bani când ajung la vârsta de pensionare, iar cotizațiile nu vor mai fi impozitate. PNL este garantul apărării pilonului 2 de pensii, iar orice atac la acesta nu este susținut de PNL în Parlament”, mai adaugă Florin Roman.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News