Skip to content
Politică

Florin Spătaru nu și-a trecut niciun venit pe 2021 în declarația de avere, deși anul trecut a lucrat în compania Damen și a fost și ministru. Reacția șefului ANI

Inquam Photos / Octav Ganea

Florin Spătaru (PSD), ministrul Economiei, nu și-a trecut niciun venit pe anul 2021 în cea mai recentă declarație a sa de avere, depusă pe 14 iunie, asta deși anul trecut a lucrat în compania Damen și a fost și ministru spre finalul anului, potrivit B1. Mai mult, șeful lui Spătaru de la Damen a ajuns să-i fie subaltern în Minister, potrivit b1.

Faptul că Florin Spătaru nu a vrut să comunice data exactă în care a plecat din Damen. Despre demisia sa din companie s-a luat act în februarie 2022, deși Spătaru era ministru încă de la finele anului trecut. Iar potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Ministerului Economiei, social-democratul încă mai desfășoară o activitate comercială.

De precizat că Damen e o companie cu interese strategice în România, chiar Ministerul Economiei fiind partener cu aceasta pe șantierul naval Mangalia.

Șeful Agenției Naționale de Integritate (ANI) a fost întrebat despre eventuale verificări pe care inspectorii ANI le fac în cazul ministrului Spătaru. Răspunsurile șefului ANI:

Întrebat dacă a verificat cineva din ANI declarația de avere a ministrului Spătaru, Moise a răspuns: „Ori de câte ori informații au apărut în presă referitoare la potențiale situații de incompatibilitate sau conflict de interese, ANI s-a autosesizat”.

Întrebat dacă ANI s-a autoseziat când actualul subaltern al ministrului a fost șeful său la Damen, Moise a răspuns: „Acestea nu sunt informații publice, dosarele aflate în evaluare…”

Ori de câte ori sunt prezentate date de interes pentru Agenție, ea se autosesizează sau e sesizată. Cu privire la activitatea inspecției de integritate nu vă pot da nicio informație și e valabil pentru oricine întreabă”, a mai spus el.

Șeful ANI a ținut apoi să precizeze că persoanele care depun declarațiile de avere și de interese au la dispoziție 30 de zile pentru a depune o declarație rectificată.

Dacă nu se întâmplă acest lucru, declarația inițială rămâne definitivă. „E soluția legiuitorului în cazul în care sunt scăpări”, a punctat Moise.

Acesta a mai spus că există posibilitatea ca persoanele în cauză să secretizeze veniturile obținute de la companii private dacă există clauze de confidențialitate în contractele de muncă. Precizarea vine în contextul în care Spătaru și-a secretizat venitul obținut de la Damen în 2020, în declarația de avere depusă anul trecut.

Răzvan Zamfir: Deci e legal să secretizăm și venitul încasat de ministru de la o companie privată cu care el acum, în calitate de ministru al Economiei, e partener la șantierul Damen?

Florin Ionel Moise: Eu vă spun care sunt prevederile legale. Dacă o persoană are clauză de confidențialitate în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă sau legea prevede așa cum prevede pentru polițiști, ei au posibilitatea să ceară această anonimizare

Directorul ANI a insistat că nu se va referi la cazuri particulare.

Florin Ionel Moise: La un moment dat, în conflictul de interese în materie prnală era o prevedere care interzicea astfel de relații comerciale cu foști colaboratări. Acea prevrdere a fost eliminată

Răzvan Zamfir: Deci acum dacă cineva ajunge ministru și-și aduce ca subordonat fostul șef e perfect înr egulă nue nicio incompatibilitate?

Florin Ionel Moise: Incompatibilitățile se referă la deținerea simultană a două funcții. Conflictul de interese e luarea unei decizii pentru o persoană care are relații de natură familială sau comercială

Răzvan Zamfir: Sau foste relații comerciale? Acolo nu mai e problemă?

Florin Ionel Moise: Au fost eliminate din articol

Răzvan Zamfir, despre cazul ministrului Spătaru: „Presa a prezentat niște informații” / Șeful ANI: „E perfect”

Întrebat daca nu e incompatibilitate faptul că ministrul Economiei spune în CV că lucrează la o activitate comercială, șeful ANI a răspuns: „O concluzie finală insepctorii de integritate o iau în baza…. CV-ul dumnealui nu știm ce veridicitate are”.

Răzvan Zamfir: Presa a prezentat niște informații

Florin Ionel Moise: Este perfect. Este perfect că au fost prezentate și poate vor fi analizate. (…) 40 de inspectori au o plajă de verificare de circa 350.000 de deponenți

Răzvan Zamfir: Miniștrii nu sunt o priritate, începem cu ultimul funcționar public…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *