Skip to content
Știri locale Timiș

Focar de pestă porcină într-o fermă din Timiş. 56 de animale vor fi incinerate

Romania libera

Pesta porcină africană a fost depistată la o exploataţie non profesională din localitatea Bucovăţ, comuna Remetea-Mare din judeţul Timiş. Autorităţile au solicitat un incinerator mobil, iar 56 de animale vor fi sacrificate, relatează News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă, de duminică, al Prefecturii Timiş, proprietarul fermei a fost cel care a anunţat autorităţile că are suspiciuni că porcii săi ar fi infectaţi cu pestă porcină. Reprezentanţii DSVSA Timiş s-au deplasat, imediat, la faţa locului demarând investigaţiile primare necesare şi luând primele măsuri de control a bolii, fiind recoltate probe pentru examene de specialitate.

”Ieri seară au venit primele rezultate de la laboratorul DSVSA Timiş, conform cărora este suspicionată pesta porcină africană în gospodăria din Bucovăţ. Au fost trimise probe la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti în vederea confirmării sau infirmării bolii. Ieri seară s-a întrunit Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Timiş, condus de prefectul judeţului Timiş, Liliana Oneţ, şi s-a decis că în cursul dimineţii de azi se vor face verificări la faţa locului, iar Inspectoratul Judeţean de Poliţie  şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi vor asigura paza în perimetrul gospodăriei cu suspiciune de boală şi controlul circulaţiei publice”, se arată în comunicatul Prefecturii Timiş.

Totodată, prefectul judeţului Timiş şi directorul DSVSA Timiş, Flavius Nicoară, au cerut sprijinul preşedintelui ANSVSA – secretar de stat, Robert Viorel Chioveanu pentru a trimite, de urgenţă, un incinerator mobil în localitatea Bucovăţ. Incineratorul este necesar pentru incinerea cadavrelor celor 56 de porci din gospodărie, care vor fi ucişi duminică.

Incinetatorul ajunge în cursul acestei zile, la Timişoara, urmând ca în cursul după-amiezii şi serii să fie ucişi toţi porcii şi incineraţi.

DSVSA Timiş va demara inspecţiile în toate exploataţiile cu porcine din zonele de protecţie şi supraveghere (10 kilometri în jurul focarului), precum şi recoltări de probe biologice conform specificaţiilor procedurilor tehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *