Skip to content
Coronavirus

Focarul de coronavirus de la azilul din Galați se extinde: 28 de bătrâni infectaţi

facebook

Pentru a afla mai repede câţi dintre cei 140 de vârstnici cazaţi în căminul de îngrijire a bătrânilor ”Sf.Ilie” din Galaţi au fost infectaţi cu COVID-19, autorităţile sanitare au decis să trimită probele prelevate de la aceştia la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, scrie adevarul.ro.

Încă un vârstnic cazat la azilul de bătrâni ”Sf. Ilie” a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19, numărul bătrânilor infectaţi ajungând acum la 28, dintre care doi au decedat, după cum ne-a declarat dr. Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.  Şi 9 persoane din rândul personalului centrului de bătrâni au fost infectate cu noul coronavirus, dar numărul acestora ar putea fi mult mai mare pentru că au fost testate 42 de persoane, iar până acum au fost analizate doar o parte dintre probele de sânge.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul bătrânilor internaţi în centru, fiind vorba de 140 de persoane testate. Capacitatea de prelucrare a probelor în cazul aparatului Real Time PCR aflat în dotarea Spitalului de Urgenţă din Galaţi este de 12 teste la două ore şi jumătate, mult prea puţin pentru numărul extrem de mare de probe care trebuie verificate.  Din acest motiv, autorităţile sanitare au luat decizia să trimită restul probelor, fiind vorba de peste 100 de probe, la Institutul Cantacuzino din Bucureşti în vederea prelucrării acestora. Situaţia vârstnicilor care sunt în continuare cazaţi la centrul de îngrijire a bătrânilor este incertă.

Ministrul Sănătăţii susţine că este nevoie să fie completat personalul care lucrează la azil, după ce o parte din cei care lucrau acolo au plecat, astfel încât să poată fi acordată asistenţa socială şi medicală de care bătrânii au nevoie.

„Am discutat şi cu doamna ministru al Muncii, Violeta Alexandru, este o situaţie în care cei care lucrau acolo au abandonat lucrul, să spun aşa, urmează să facă reîncadrări, sunt ai noştri, sunt instituţionalizaţi şi trebuie şi trataţi, trebuie supravegheaţi şi trebuie şi avut grijă pe partea medicală”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. Pe 7 aprilie, la solicitarea DSP Galaţi, a fost aprobată detaşarea a 10 asistente medicale şi 12 infirmiere la căminul pentru îngrijirea bătrânilor, conform informaţiilor transmise de Prefectura Galaţi. Acestea lucrează la Maternitate şi Spitalul CFR din Galaţi, iar lor li s-au alăturat şi mai mulţi voluntari, potrivit DSP Galaţi.

Personalul medical detaşat la azilul de bătrâni continuă în prezent dezinfecţia saloanelor unde erau găzduiţi bătrâni confirmaţi pozitiv cu COVID-19.

Prefectul Gabriel Avramescu a discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi ca, printr-o hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, centrul de îngrijire a bătrânilor să fie preluat de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, în condiţiile în care există acum şi pericolul ca bătrânii să rămână fără hrană. Mai multe rude ale vârstnicilor au declarat că nu mai ştiu nimic despre aceştia de câteva zile.

Starea de sănătate a bătrânilor rămaşi în azil este monitorizată în prezent de cadre medicale detaşate de la două spitale din Galaţi, iar la conducerea centrului a fost numit un medic epidemiolog de la Direcţia de Sănătate Galaţi. Centrul de îngrijire a bătrânilor ”Sf.Ilie” fost plasat în carantină şi este păzit permanent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *