Skip to content
Economic Politică

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții lasă la discreția unor numiți politic o sumă fabuloasă. Este vorba de zeci de miliarde

Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul se pregătește să transfere Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) unele dintre cele mai importante active ale sale, participații majoritare sau minoritare la 28 de companii, dintre care unele de importanță strategică.

Scopul declarat de politicieni pentru Fond este să investească ”în vederea obținerii de profit”.

Iar pentru a face aceste investiții, Fondul va primi de la stat 9 miliarde de lei în numerar, dar și companii a căror valoare totală s-ar apropia de 50 de miliarde de lei, arată Profit.ro.

În total, pe mâna oamenilor numiți politic la conducerea Fondului ar putea ajunge active de aproximativ 60 de miliarde de lei.

Pachetele de acțiuni pe care Guvernul le transferă Fondului sunt unele dintre cele mai importante active ale statului și produc anual sume mari de bani sub formă de dividende din profitul pe care îl obțin.

FSDI va putea contracta împrumuturi pe seama acestor active și ar putea chiar vinde pachetele de acțiuni, multe în companii strategice, ca OMV Petrom, Romgaz, Hidroelectrica, Electrica, Nuclearelectrica, Loteria Română și Societatea Națională a Sării.

Cu banii obținuți ar urma să facă investiții, însă statul nu a fost niciodată un administrator bun și este puțin probabil să fie un investitor de succes, arată sursa citată.

Un calcul făcut în funcție de sursele disponibile, pentru o valoare cât mai apropiată de cea reală pentru pachetele de acțiuni deținute de stat la 21 dintre cele 28 de companii, folosind cotația acestora la Bursa de Valori București sau rapoarte de evaluare ale Fondului Proprietatea, acționar minoritar în multe dintre aceste companii, a fost făcut de sursa citată.

Astfel, dintre companiile pentru care nu a fost calculată o valoare a participației, Loteria Română, Imprimeria Națională, CNCIR, Cuprumin, Unifarm și Societatea de Tratament Balnear sunt deținute integral de stat, iar Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom), la care statul are 46% din acțiuni, nu este listată.

Aceste șase companii și pachetul de acțiuni la Telekom Romania au o valoare de cel puțin câteva miliarde de lei, în contextul în care, în 2008, statul evalua doar participația la operatorul Telekom la 1 miliard de euro.

Valoarea acestei participații, cel mai probabil, a mai scăzut între timp. Participațiile care urmează să fie transferate Fondului vor fi evaluate de către un evaluator autorizat în circa două luni de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern pentru înființarea FSDI.

Proiectul a fost publicat de Ministerul Finanțelor vineri seara.

Astfel, Guvernul a inclus două companii, Societatea Națională a Sării și Romaero, pe lista celor care vor intra în portofoliul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) și a scos șapte companii de pe listă, astfel că numărul acestora a coborât de la 33 în varianta de anul trecut la 28 într-un proiect de Hotărâre de Guvern prezentat acum.

Companiile eliminate de pe listă sunt Societatea Națională a Apelor Minerale, Compania Națională de Căi Ferate CFR, Telecomunicații CFR, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Națională de Radiocomunicații, Compania Națională Poșta Română și Uzina Termoelectrică Midia.

După transferul în portofoliul Fondului, acesta va putea dispune liber de aceste active.

Pachetele de acțiuni aduse aport la capitalul social al FSDI în condițiile prezentei hotărâri, se transferă din proprietatea privată a statului român în proprietatea privată a FSDI, acesta putând dispune liber de respectivele acțiuni, în calitate de bunuri proprii, în condițiile legii”, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern.

Înstrăinarea activelor și acțiunilor care au constituit aport la capitalul social initial al FSDI, cele 28 de companii, va putea fi luată în conformitate cu strategia FSDI și pe baza unei analize cost/beneficiu privind utilizarea acestei surse de finanțare din înstrăinarea de active/acțiuni în vederea implementării strategiei, după epuizarea tuturor celorlalte instrumente de finanțare prevăzute de lege, cu mentinerea valorii activului net al FSDI la nivelurile stabilite prin strategia FSDI și respectarea pragurilor de îndatorare și a obiectivelor de rentabilitate și de risc din strategie, prevede proiectul de Hotărîre de Guvern.

Astfel, vânzarea este doar dacă FSDI nu poate face altfel rost de bani.

Primele surse sunt dividende și împrumuturi, prin emisiuni de obligațiuni.

Operațiunile FSDI sunt finanțate din următoarele surse: venituri obținute din dividende încasate de la societățile la care deține acțiuni; venituri din tranzacționarea de instrumente financiare emise de alte entități; operațiuni cu instrumente financiare proprii; venituri din vânzarea de pachete de acțiuni din portofoliu; împrumuturi, inclusiv prin emiterea de obligațiuni; alte surse prevăzute de lege.

Lista societăților ale căror pachete de acțiuni constituie aport în natură la capitalul social inițial al FSDI:

Sursa: Profit.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *