Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 5,54 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie, în creştere cu 26,5% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
„Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (89,4%)”, se arată în raport.
Valoarea contribuţiilor virate în luna septembrie a fost de 63,37 milioane lei, în timp ce contribuţia medie a fost 163 lei.
Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 3,69 miliarde de lei, respectiv 66,6%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,39 miliarde de lei (25,2%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 197,97 milioane de lei, respectiv 3,6% din totalul activelor.
Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 793.186 de participanţi în luna septembrie 2024.
Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.
Pentru mai multe informații citește AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News