Skip to content
Economie Politică

Fondurile europene structurale așteaptă încă să contribuie la dezvoltarea României. Nu au fost absorbite nici 2 miliarde euro

România a plătit, până în prezent, aproximativ 16 miliarde euro, către bugetul Uniunii Europene, reprezentând contribuția anuală a țării noastre la bugetul comun. La cele 37 miliarde euro, primite în perioada 2007 – 2013, se adaugă alte 11,59 miliarde euro, primite de România în cadrul programelor aferente fondurilor europene pentru perioada 2014-2020.

România a beneficiat deci de un plus de 32 miliarde euro, de la aderare și până în prezent.

Cu toate acestea, țara noastră nu se poate lăuda cu o rată de absorbție efectivă foarte bună, pentru fondurile structurale și de investiții oferite de Comisia Europeană, în cadrul programelor 2014-2020.

Totalul sumelor primite de România de la Comisia Europeană, în contul Fondurilor Europene Structurale și de Investiții (FESI), pentru perioada 2014-2020, era, la 1 decembrie 2018, de 3,18 miliarde euro, adică 14,08% din sumele alocate.

Suma exclude programele PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală) și POPAM (Programul Operațional pentru Pescuit și Operațiuni Maritime). Comisia Europeană a plătit României, în contul acestor programe, în perioada amintită, alte 3,27 miliarde euro, adică 39,92%, respectiv 16,73% din sumele alocate.

Pe total FESI, valoarea sumelor primite de România de la Comisia Europeană se ridică la 6,45 miliarde euro, adică 20,89% din sumele alocate.

Rata de absorbție efectivă este însă la jumătate, în cazul FESI (exceptând dezvoltarea rurală), având în vedere că în totalul sumelor încasate de la Comisia Europeană, alături de rambursările oferite de Comisie, au fost adunate și sumele provenite din prefinanțări.

Astfel, sumele rambursate de Comisia Europeană în cadrul FESI (exceptând dezvoltarea rurală), la 1 decembrie 2018, pentru perioada 2014-2010, se ridicau la 1,74 miliarde euro, ceea ce reprezintă o rată de absorbție efectivă de 7,72%.

În cazul PNDR și POPAM, rata de absorbție efectivă a fost de 35,92%, respectiv 10,38%, sumele rambursate de Comisia Europeană ridicându-se la 2,91 miliarde euro în contul primului program și 17,48 milioane pentru al doilea.

În ceea ce privește situația plăților către beneficiarii programelor din cadrul FESI, au fost plătite 2,58 miliarde euro, adică 11, 44% din cele 22,59 miliarde euro, alocate României de Comisia Europeană.

Beneficiarii au primit plăți, în cadrul PNDR, în valoare de 3,55 miliarde euro, adică 43,64% din cele 8,12 miliarde euro alocate, iar POPAM a oferit beneficiarilor plăți de 33 milioane euro, echivalentul a 19,59% din cele 168, 42 milioane alocate.

În afară de fondurile europene primite în contul Fondurilor Europene Structurale și de Investiții (FESI), România a mai primit bani și în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 – POAD, precum și prin FEGA – Fondul European de Garanție Agricolă.

Totalul sumelor primite de la Comisia Europeană prin FEGA se ridică puțin peste 5 miliarde euro, adică 44,60% din totalul sumelor alocate, de 11,26 miliarde lei.

Din alocarea de 441 milioane euro, pentru POAD, s-au plătit pentru beneficiari 130,13 milioane euro, adică 29,51% din sumele alocate. Rata de absorbție efectivă este de 15,71%, adică 69,26 milioane euro, iar totalul sumelor primite (prefinanțări plus rambursări) se ridică la 117,77 miliaone euro, adică 26,71% din sumele alocate.

Totalul fondurilor europene primite de România se ridică la 11,59 miliarde euro, dintre care 9,77 miliarde euro din rambursări – absorbție efectivă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *