Fondurile alocate de AFM pentru Programul Rabla, atât pentru persoane juridice, cât și pentru instituții de stat, s-au epuizat în mai puțin de două ore de la lansarea programului, conform datelor analizate de Profit.ro.
La ora 12.00, bugetul AFM pentru Programul Rabla din acest an, dedicat persoanelor juridice, private sau publice, era deja epuizat. Primele sume atrase au fost cele pentru instituții, numărul de dosare fiind mai mic, în condițiile în care s-au putut solicita fonduri pentru mai multe vehicule.
La Rabla Clasic, au fost disponibile 120 de milioane lei, din care jumătate pentru persoane juridice private, restul pentru cele publice. Primele s-au epuizat cele publice, cu 28 de dosare depuse în mai puțin de o oră, cu o valoare totală de 71,6 milioane de lei, peste limita bugetului. La companii, s-au depus 1.429 de dosare, cu o depășire de numai 721.500 lei.
Pentru Rabla Plus, bugetul a fost de 140 de milioane lei pentru companii private și 140 milioane lei pentru instituții publice. Numărul de dosare depuse a fost mai mic, pentru că sumele alocate pentru un vehicul sunt mai mari.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News