O dronă, cel mai probabil de natură comercială, care a evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse, a fost raportată miercuri seara în apropierea Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu”.
„Miercuri, 17 aprilie, în intervalul 20,54 – 21,51, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a raportat prezenţa în aer, într-o zonă aflată la aproximativ patru – cinci kilometri N – NV de turnul de control al Aeroportului Internaţional ‘Mihail Kogălniceanu’, la nord de localitatea Mihail Kogălniceanu, a unui sistem aerian fără pilot, cel mai probabil de natură comercială, care a evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse. Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menţinere a siguranţei în spaţiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situaţie. Situaţia produsă nu a impus aplicarea contramăsurilor de tip război electronic”, informează un comunicat al Forţelor Aeriene Române.
Potrivit sursei citate, comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a sesizat Parchetul Militar pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege.
De asemenea, la nivelul unităţii militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de şeful de stat major al Bazei 57 Aeriană.
Luni noapte, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a raportat prezenţa în aer, în zone din apropierea Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu”, a unui sistem aerian fără pilot (dronă) şi, ulterior, a încă două asemenea sisteme.
Şi în acest caz, comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a sesizat Parchetul Militar pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de situaţii, iar la nivelul unităţii militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de şeful de stat major al Bazei 57 Aeriană.
În conformitate cu prevederile HG 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional, operarea oricărui tip de aeronavă, inclusiv cele fără pilot, în porţiunile de spaţiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricţionate se poate realiza numai în condiţiile autorizării accesului de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă. Nerespectarea acestor reguli constituie contravenţie, fiind sancţionată cu amendă de la 5.000 la 9.000 de lei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News