Skip to content
Politică

Fost deputat PDL, condamnat la șase luni de închisoare

Brânduşa Novac, managerul Circului Globus şi fost deputat PDL, a fost condamnată de magistraţii de la instanţa supremă la şase luni de închisoare cu suspendare, fiind găsită vinovată de conflict de interese.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a schimbat, astfel, decizia luată în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti, în 19 decembrie 2013, care a considerat că fostul parlamentar nu s-a aflat în conflict de interese, motiv pentru care a achitat-o pe Brânduşa Novac.

În acest dosar, Brânduşa Novac a fost trimisă în judecată, în 19 aprilie 2013, de procurorii Parchetului ICCJ.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006-2009, la diferite intervale de timp, Cornelia Brânduşa Novac, deputat în legislatura 2008-2012, în calitate de director-manager al Circului „Globus” şi ordonator terţiar de credite, a încheiat 11 contracte cu o societate comercială la care avea calitatea de asociat, obţinând astfel, direct sau indirect, pentru sine, foloase materiale de 758.217 de lei.

În mai 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul instanţei supreme pentru a o cerceta pentru conflict de interese pe Brânduşa Novac.

ANI arăta că, în perioada 5 decembrie 2006 – 12 mai 2009, Novac, în calitate de persoană fizică, precum şi în calitate de asociat în cadrul SC Sidus Artis SRL, a încheiat 11 contracte de colaborare, precum şi contracte pentru realizarea unor spectacole de către Circul Globus Bucureşti (în prezent „Circ & Variete Globus” Bucureşti), unde ocupa funcţia de manager. Valoarea totală a celor 11 contracte a fost de 1.194.032 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *