Unul din foștii deputați ai PSD a lansat duminică o serie de atacuri la adresa lui Radu Mazăre, în subiectul legat de cedarea portului Constanța către primăria condusă de acesta din urmă.
”Portul Constanța reprezintă o miză uriașă pentru poporul român, tot fluxul de mărfuri din Orient urmând a se muta de pe portul Rotterdam pe portul Constanța, motiv pentru care Olanda s-a și opus aderării României la Schengen.
Au fost presiuni pentru privatizarea portului sau pentru preluarea managementului portului către o firmă olandeză. E un război economic dur, dar portul trebuie să rămână sub controlul statului român, nici al unui baron local, dar nici al unei firme străine. Radu Mazăre greșește cerând portul Constanța la schimb cu voturile pentru prezidențiale, ca un fel de tain”, a declarat președintele partidului România Unită.
Bogdan Diaconu i-a rugat pe membrii PRU Constanța să apere Portul de Radu Mazăre.
În cadrul discuțiilor cu simpatizanții partidului nou format de deputatul Bogdan Diaconu, România Unită, acesta declarat că ”societatea românească are nevoie de o alternativă la actuala clasă politică, devenită o sumă de interese comasate în găști preocupate doar de ecuația puterii”.
”Ucraina a fost un stat slăbit din cauza unui sistem al baronilor cum avem și noi în România. De aceea corupția este o vulnerabilitate majoră a România, pentru că ne confruntăm cu o baroniadă, iar în Transilvania, suplimentar, și cu o grofiadă”, a precizat Diaconu.
Bravo, de trei ori Bravo pentru Bogdan Diaconu ! A pus punctul pe „i” !