Fost ministru, numit șef al ANRM

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Adriana Petcu, până astăzi secretar de stat în Ministerul Mediului, a fost eliberată din funcție de către premierul Marcel Ciolacu și numită președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).

Fostul șef al Agenției, Alexandru Petrescu, a fost votat de Parlament luna trecută pentru a ocupa postul de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

De atunci și până acum, ANRM a fost condusă interimar de Elena Maria Sava, șefa Direcției Generale Gestionare, Evaluare și Concesionare Rezerve Minerale.

Noul președinte al Agenției, Adriana Petcu, a fost secretar de stat la Ministerul Mediului începând cu luna martie 2023. Ea a mai ocupat o poziție similară în perioada iulie 2017- noiembrie 2019. Între ianuarie și iunie 2017 a fost ministru al Apelor și Pădurilor în Guvernul PSD Grindeanu.

În rest, din 1990 încoace, Petcu și-a desfășurat activitatea profesională exclusiv la Administrația Națională ″Apele Române″, Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița. Ea a condus Administrația Bazinală între 2009 și 2017. Soțul său lucrează tot acolo.

Imediat după absolvirea Facultății de Hidrotehnică a Institutului Politehnic din Iași, între 1985 și 1990, Adriana Petcu a lucrat ca șef de echipă de examinări tehnice și control al calității la Antrepriza de Construcții Nucleare Cernavodă, care construia centrala nucleară.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: