Skip to content
Justitie

Fost primar din Iaşi, trimis în judecată de DNA pentru complicitate la fraudă cu fonduri europene

Inquam Photos/Alexandru Busca

Fostul primar al comunei ieşene Balş Constantin Apostol a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, pentru complicitate la fraudă cu fonduri europene.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au decis, marţi, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Constantin Apostol, fost primar al comunei Balş, judeţul Iaşi, şi a lui Mihai Florea, fost agent agricol în cadrul Primăriei Balş.

Cei doi sunt acuzaţi de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Potrivit Agerpres, procurorii DNA arată în rechizitoriul transmis judecătorilor că, în perioada 2011 – 2014, Apostol şi Florea i-ar fi pus la dispoziţie preşedintelui unei asociaţii de crescători de animale mai multe adeverinţe false din care ar fi reieşit că acesta ar deţine animale pe care însă acestea nu le avea în realitate.

Preşedintele asociaţiei de crescători de animale a depus ulterior adeverinţele la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică.

Potrivit procurorilor, preşedintele asociaţiei ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 657.837 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cauză. Procurorii au pus sechestrul asupra unor bunuri imobile ce aparţin celor două persoane trimise în judecată. Dosarul a fost preluat de magistraţii Tribunalului Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *