Fost șef al SRI, reacție la amenințările lui Băsescu. Ce se poate întâmpla cu cel prezidențiabilul care ar putea fi ofițer acoperit

Traian Băsescu a promis marți seară că va dezvălui care sunt prezidențiabili care sunt sau au fost ofițeri acoperiți în serviciile secrete. Băsescu i-a somat pe prezidențiabili care sunt într-o astfel de situație să își completeze până la depunerea candidaturilor aspectul dacă au fost sau sunt ofițeri acoperiți, altfel chiar șeful statului va dezvălui cine se încadrează în această ”categorie”.

Șeful statului a arătat că ia această măsură în numele transparenței, motivând că este obligat să prezinte românilor care sunt prezidențiabili care sunt ofițeri acoperi.

”Foștii ofițeri acoperiți nu ar trebui să se implice în politica la nivel înalt pentru că ar face rău țării, serviciului de care au aparținut și lor înșiși, a declarat pentru dcnews.ro Costin Georgescu, fost director al Serviciului Român de Informații (1997 – 2000).

El a arătat că avertismentul președintelui Traian Băsescu este parte a unui joc politic și că o dezvăluire precum cea promisă de șeful statului va da curs unor speculații nesfârșite.

„Eu am fost întotdeauna de părere că cei acoperiți nu trebuie să intre în zona înaltă a politicii. Nu e sănătos pentru nimeni. Nici pentru ei, nici pentru servicii, nici pentru țară. Dacă a intrat în treaba asta trebuie să se oprească la un moment dat. Sigur, poți să fii ofițer acoperit, țara are nevoie, nu e nicio rușine, e corectă treaba respectivă, dar nu te mai bagi în politica la nivel înalt. Creează întotdeauna niște suspiciuni care nu sunt bune”, a spus Costin Georgescu.

Fostul șef al SRI atrage atenția că cel vizat de avertismentul președintelui Băsescu va avea probleme în campanie din cauza unei asemenea dezvăluiri.

„Părere mea este că îi strică campania respectivului. Unii au fost pe față ofițeri și imediat apare ideea și dosarul că a lucrat în Securitate și că a făcut nu știu ce, chiar dacă nu a făcut nimic, numai faptul că a lucrat în Securitate și a fost ofițer îi creează devantaje. Darămite că a fost acoperit și că se poate spune ‘da, dom’le, ți-ai folosit posibilitățile ca să ajungi candidat’. Începe un joc care nu e corect și desigur că adversarii politici îl duc până la capăt”, a spus fostul director SRI pentru cei de la dcnews.ro.

Pătrunderea unui ofițer acoperit în politica de la cel mai înalt nivel ar fi păguboasă și pentru țară, și pentru Servicii, spune Costin Georgescu. Acesta spune că „există posibilitatea” ca un astfel de politician  să acționeze la dublă comandă.

„Ofițeri acoperiți a avut și securitatea civilă și securitatea armată și pe exterior și pe interior. Ca și acum, normal. Este un sistem mondial, nu e ceva nou. Problema este cum îl folosești ulterior, tu, ca individ. E ceva foarte corect. De multe ori acești oameni au făcut lucruri extraordinare pentru țară, dar trebuie să se oprească în zona asta. Face rău și țării, pentru că va atrage atenție internațională: ‘uitați-vă ce e în România, ce putere au serviciile’. Unii or să spună că serviciul l-a împins pe respectivul să ajungă acolo, că are în spate o întreagă aparatură de oameni și de scule. Se vor crea discuții interminabile”, a conchis Costin Georgescu, potrivit aceleiași surse.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: