Skip to content
Politică

Fost senator PNL, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare

Unul din foștii senatori ai Partidului Național Liberal a primit o marți o veste proastă din partea judecătorilor Curții de Apel Timișoara.

Potrivit celor de la opiniatimisoarei.ro, Curtea de Apel Timisoara l-a gasit vinovat pe fostul senator liberal  de Caras-Severin, Iosif Secasan, si a mentinut sentinta initiala de 2 ani si jumatate de inchisoare cu suspendare si 90 de zile de munca in folosul comunitatii.

Sentinta initiala a fost data de Tribunalul Caras-Severin in dosarul de dare de mita in care parlamentarul era judecat impreuna cu medicul Sebastian Telbis dar si cu Iova Moza, un barbat care ar fi apelat la senator pentru a iesi mai repede la pensie.

In urma cu un an, fostul senator PNL era acuzat de DNA ca a luat mita pentru ajuta o persoana intr-un dosar de pensionare.

Secășan și-a dat demisia din Parlament în aprilie 2014, ca urmare a acuzațiilor aduse de către cei de la DNA.

Potrivit procurorilor anticoruptie, in 21 februarie, Iosif Secasan, membru in Comisia pentru Sanatate Publica a Senatului, i-a cerut medicului Sebastian Telbis, sef al Serviciului de Evaluari Medicale din cadrul Casei de Pensii Caras-Severin, incadrarea in grad de invaliditate a lui Iova Moza, de profesie padurar.

Medicul ar fi acceptat solicitarea lui Secasan, Telbis precizand ca, intr-o prima faza, mai precis pentru sase luni, il va incadra pe Moza in gradul II de invaliditate, intrucat acordarea directa a gradului I de invaliditate ar putea atrage verificari din partea Institutului de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca Bucuresti, au aratat procurorii in ordonanta de efectuare a urmaririi penale.

„Ulterior discutiei dintre cei doi, Iosif Secasan a invitat in cabinet persoana supusa evaluarii medicale, respectiv pe Iova Moza, context in care acesta din urma a asezat pe biroul de lucru al medicului dosarul medical ce continea si un plic ce a fost observat, de indata, de medicul Sebastian Telbis”, se arată în rechizitoriul DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *