Skip to content
Politică

Fost senator PNL: ”Iohannis este incompatibil moral cu istoria României”

Fostul senator al PNL, în prezent membru în Partidul Liberal Reformator condus de Călin Popescu Tăriceanu, Sorin Ilieșiu îi adresează o nouă scrisoare publică prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis.

În cadrul acesteia, Ilieșiu îl somează pe președintele PNL să răspundă acuzațiilor ce i-au fost aduse, printre care faptul că în ultimii 14 ani, primarul Sibiului nu a depus nici o coroană în cinstea zilei de 1 decembrie și cel că nu a participat niciodată la manifestările organizate de ziua națională a Drapelului.

Redăm mai jos scrisoarea integrală a senatorului PLR, Sorin Ilieșiu:

”Domnule Iohannis,

De ce nu aveți demnitatea de a vă asuma adevărul față de acuzațiile pe care vi le-am adus public, ca senator de Sibiu?

De ce nu aveți demnitatea de a recunoaște că în cei 14 ani de când sunteți primarul Sibiului — orașul care a avut cel mai important rol în înfăptuirea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, nu ați depus niciodată o coroană la Consiliul Dirigent, locul de comemorare a eroilor Marii Uniri, care se află la două minute de mers pe jos de biroul dvs de la Primărie ? O singură excepție a confirmat regulă, în 2011, întrucât se apropiau alegerile pentru primărie.

De ce nu aveți demnitatea de a recunoaște că în acești 14 ani nu ați participat niciodată la manifestările organizate sub geamul dvs de Ziua Drapelului Național și de Ziua Imnului Național al României (cu excepția celor din vara aceasta, imediat după ce ați devenit prezidențiabil)?

Domnule Iohannis, în loc să vă asumați adevărul, i-ați pus cătușe. Presa din Sibiu nu a avut voie să prezinte faptul că timp de 14 ani ați sfidat fără pic de jenă istoria glorioasă a Sibiului, supranumit ‘Mecca patriotismului românesc’ pentru că aici au funcționat Comitetul Național Român în timpul revoluției din 1848 și sediul Partidului Național Român în timpul regimului austro-ungar.

Majoritatea militanților pentru unire proveneau din Sibiu. Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 — care decis unirea Transilvaniei cu România—, a stabilit la Sibiu atât sediul Marelui Sfat Național (parlamentul transilvan) cât și sediul Consiliul Dirigent — guvernul Transilvaniei condus de Iuliu Maniu; printre membrii Parlamentului de la Sibiu au fost Octavian Goga, Miron Cristea (care va deveni primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române) și Iuliu Hossu (care va deveni primul cardinal al bisericii române greco-catolice).

Domnule Iohannis, de ce nu recunoașteți că e total imoral să candidați la președinția României pretinzând că ne veți uni după ce, ca primar al orașului-simbol al patriotismului românesc, ne-ați sfidat sistematic timp de 14 ani idealul de unire, Ziua Națională și simbolurile naționale.

E revoltător faptul că fiind președintele PNL — singurul partid național din Parlamentul României—, îi disprețuiți tocmai virtutea națională. Marea Unire a românilor din 1918 a fost realizată de Partidul Național Liberal cu sediul în București și de Partidul Național Român din Transilvania cu sediul în Sibiu.

Domnule Iohannis, cu toate că v-ați remarcat prin viclenie și necinste încă de când l-ați dat la o parte pe mentorul dvs Crin Antonescu, ați spus recent că veți face gestul de moralitate de a vă retrage dacă veți fi declarat incompatibil. Dar Curtea de Apel Brașov v-a declarat încă de acum câteva luni, indirect, incompatibil moral, întrucât sunteți ‘proprietar ilegal de imobile față de care instanța a decis că nu ați fost cumpărător de bună credință dar ați încasat chirii de sute de mii de euro care se cuveneau statului’.

Dar dincolo de acest tip de incompatibilitate, ați dovedit an de an, timp de 14 ani, că sunteți incompatibil cu sufletul românesc, cu istoria noastră, cu memoria făuritorilor Marii Uniri, cu Ziua Națională a României, cu simbolurile noastre naționale, cu idealul nostru de unire. O asemenea incompatibilitate este mult mai gravă decât cele pentru care vă acuză Curtea de Apel Brașov și Agenția Națională de Integritate care a făcut recurs la Curtea Supremă a Justiției.

Domnule Iohannis, este incredibil că nu aveți demnitatea de a vă asuma adevărul și de a răspunde acestor acuzații extrem de grave pe care vi le aduc în numele românilor, inclusiv în numele sibienilor care mi-au acordat onoarea de a-i reprezenta în Senatul României.”

3 comentarii la “Fost senator PNL: ”Iohannis este incompatibil moral cu istoria României”

  1. Nu inteleg de ce a rezistat timp de 3 mandate la primaria Sibiului daca este asa criticat! Eu cred ca era mai apreciat daca ramanea acolo si nu se baga in tot circul asta! Nu este capabil sa faca fata acestei functii si nici nu ar merita asta!!! Suntem Romani???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *