Controversata Alexandra Dobre (23 de ani) – fostă asistentă personală a lui Gabriel Oprea, în perioada în care generalul ocupa fotoliu de vicepremier şi, totodată, de ministru al Internelor – a fost unsă, recent, într-o funcţie importantă la vârful Tineretului Social Democrat (TSD).
Potrivit surselor PSnews, Alexandra Dobre (care a migrat, vara trecută, de la UNPR la PSD, chiar în momentul în care Gabriel Oprea a făcut pasul înapoi din prima linie a politicii) ocupă, mai nou, funcţia de coordonator al studenţilor şi al elevilor social-democraţi.

De la Oprea la Dragnea
Este vorba despre o poziţie executivă care o propulsează pe Alexandra Dobre, de la bun început, printre liderii TSD. Aceleaşi surse ne-au precizat că fosta asistentă se dovedeşte extrem de vocală, participă la toate şedinţele tinerelor speranţe pesediste şi nu precupeţeşte niciun prilej pentru a se face remarcată de greii partidului. De altfel, Alexandra Dobre a publicat, pe Facebook, mai multe fotografii de la un eveniment TSD, în unele dintre acestea fiind postată în imediata proximitate a şefului pesedist Liviu Dragnea.
Profilul unei asistente de succes
Alexandra Dobre a fost, în trecut, şefa studenţilor UNPR, dar şi consilera personală a lui Gabriel Oprea, atât la Senat, cât şi pe plan guvernamental. După ce a rămas fără job-ul de la ministerul de Interne, în 2015, Dobre a ajuns consilieră de secretar de stat, în Ministerul Tineretului şi Sportului (2016). Ulterior, pe fundalul prăbuşirii lui Gabriel Oprea (via DNA), Alexandra Dobre a părăsit UNPR de dragul PSD Sector 4, iar primarul Daniel Băluţă a recompensat-o, imediat, cu funcţia de director al Centrului Cultural European pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” – serviciu public aflat sub jurisdicţia Primăriei Sectorului 4.