Skip to content
Politică

Fosta şefă a ANRP, Crinuţa Dumitrean, dusă de urgență la spital

Crinuţa Dumitrean a fost adusă, vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A stat în boxă mai bine de o oră, iar în momentul în care a început audierea ei, a spus că îi este rău şi a solicitat instanţei permisiunea de a fi dusă la spital. Dumitrean a fost luată cu ambulanţa şi dusă la Maternitatea Polizu, unde a fost internată miercuri seară, după ce i s-a făcut rău în timpul audierilor de la DNA.

Crinuţa Dumitrean este însărcinată în şapte luni, iar medicii susțin că riscă să nască prematur. Fostei şefe a ANRP i s-a făcut rău atunci când procurorii i-au spus că va fi reținută.

„Aceasta este însărcinată în 28 de săptămâni și trebuie să rămână în spital, pentru că este o amenințare de naștere prematură”, a declarat managerul Spitalului Polizu.

Crinuța Dumitrean are parte de o sarcină cu probleme, după cum a dezvăluit în timpul procesului avocata sa. Aceasta a precizat în luna septembrie a acestui an, faptul că bistrițeanca a mai pierdut două sarcini, iar starea de sănătate nu îi permitea nici să se prezinte la proces până când va aduce pe lume copilul, informează dcnews.ro.

1 comentariu la “Fosta şefă a ANRP, Crinuţa Dumitrean, dusă de urgență la spital

  1. O femeie fara feminitate, korvesi, pune in pericol viata unui copil nenascut, e aiuritor! Crinuta Dumitrean e inseminata in-vitro si risca sa-i moara copilul ca asa vrea divortata de la DNA, mizerabil!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *