Skip to content
Politică

Fosta șefă AEP își motivează absența din fața comisiei: Mi-a cerut să nu merg

qmagazine.ro

Fosta șefă AEP, Ana Maria Pătru, chemată la audieri în fața comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 a explicat prin intermediul unei scrisori motivul pentru care nu s-a prezentat la audieri.

Ana Maria Pătru a spus că fiul ei este încă  „deprimat” de pe vremea când DNA a reţinut-o pentru fapte de corupţie şi a „implorat-o” plângând să nu meargă la Parlament, pentru a nu fi iar „luată”.

În fatidica zi a reţinerii, copilul meu m-a implorat cu lacrimi în ochi să vin seara acasă la el. Ştiind că nu am comis niciodată vreo ilegalitate cât timp m-am aflat în fruntea AEP, l-am asigurat că mă voi întoarce repede. Numai că Purgatoriul reprezentat de drumul spre libertate (…) a durat extrem de mult: mai bine de trei luni, fără respectarea drepturilor fundamentale”, scrie fosta şefă AEP.

Ana Maria Pătru susţine că familia ei a suferit, iar băiatul ei a intrat „într-o stare de depresie extrem de accentuată” din care încă nu şi-a revenit pe deplin, iar decizia de a nu veni la Parlament a fost luată ca urmare a rugăminţii fiului ei.

„Atunci când a auzit că sunt chemată la comisia pe care o reprezentanţi, din nou cu lacrimi în ochi, copilul mi-a cerut să nu merg, pentru că «nu vreau să fiu luată din nou» şi că, fără mine, nu poate trăi. (…) Înainte de toate, sunt mamă şi îmi iubesc băiatul mai mult decât orice altceva pe Pământ”, a explicat ea, potrivit RTV.ro 

Mihai Fifor, șeful comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din anul 2009 a distribuit arătat scrisoarea Anei Mariei Pătru, membrilor comisiei și a declarat că după ce va fi analizată se va lua o decizie.

Întrebat de senatorul USR Mihai Goțiu ce se poate face în cazul în care Ana Maria Pătru refuză să vină la audieri, Mihai Fifor a arătat că la finalul ședinței de audieri de luni se va lua o decizie în acest sens.

„Hotărârea spune foarte clar ce putem face, rugămintea mea este să ne uităm peste materialul trimis și la finele ședinței de azi discutăm și luăm o decizie’, a adăugat președintele Comisiei de anchetă cu privire la alegerile din 2009.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *