Skip to content
Politică

Fosta șefă AEP petrece Crăciunul după gratii

romania-actualitati.ro

Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile în dosarul în care este acuzată de trafic de influență și spălare de bani, a decis, marți, Tribunalul Prahova.

Potrivit reprezentanților acestei instanțe, magistrații au admis propunerea procurorilor DNA Ploiești și au dispus prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive luată anterior față de Ana Maria Pătru. Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă, scrie agerpres.ro.

Conform DNA, în perioada aprilie-iunie 2008, Ana Maria Pătru, în calitate de vicepreședinte al AEP, a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro, reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul București.

Anchetatorii spun că, în schimbul primirii acestui bun, Pătru a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de respectiva societate cu AEP, precum și că va susține firma să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *