Fosta șefă ANAF Mirela Călugăreanu va prelua șefia interimară a Curții de Conturi până la alegerea unui nou președinte

sursa foto - facebook
Mirela Călugăreanu

Mirela Călugăreanu, fosta președintă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), va prelua atribuțiile de președinte interimar până la alegerea unui nou șef plin al Curții de Conturi, după ce Mihai Busuioc a preluat funcția de judecător al Curții Constituționale, potrivit unor surse politice parlamentare.

Pe ordinea de zi a comisiei de buget din Camera Deputaților s-a aflat luni proiectul care prevede „numirea unui nou președinte ca urmare a vacanțării unei funcții de consilier de conturi, președinte al Curții de Conturi”.

Potrivit CV-ului său, Mirela Călugăreanu este în prezent consilier la Curtea de Conturi. Ea a condus de două ori ANAF între 2017-2018 și 2019-2022. Călugăreanu a mai fost președinta Consiliului de Administrație al CEC Bank și este cadru didactic la Academia de Studii Economice (ASE).

Are un doctorat în finanțe la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, obținut în 2018.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: