Foști condamnați penali și traseiști politici. Ce nume controversate sunt pe lista PUSL la europarlamentare

PUSL
PUSL / Sursa - captură foto

Peste 4.000 de delegați, din întreaga țară, au participat, vineri, la ședința Consiliului Național al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), ce a avut loc la București, la Sala Palatului. Membri Consiliului Național al PUSL au validat lista pentru alegerile europarlamentare, precum și candidații de la alegerile locale din 9 iunie.

Nume controversate pe lista PUSL

Pe lista PUSL se află mai multe nume controversate. Pe primul loc se află generalul în rezervă Cristian Barbu, în vârstă 64 de ani. Potrivit propriului CV, acesta este profesor asociat la Academia Tehnică Militara, fiind rector și comandant al acestei instituții în perioada 2009-2016. Barbu a absolvit academia în anul 1983, fiind specializat în achiziții de armament, artilerie și rachete. Barbu a apărut deseori la Antena 3 în ultima perioadă, unde a oferit analize privind războiul din Ucraina.

Pe locul trei nu e nimeni altul decât Mugur Ciuvică, jurnalist Antena 3. Acesta și-a câștigat notorietatea în trecut drept un critic vehement al fostului președinte Traian Băsescu. În trecut, Ciuvică a intrat în conflict cu diverși foști jurnaliști, inclusiv cu Rareș Bogdan, pe vremea când acesta activa la postul Realitatea TV. Amintim de asemenea că PUSL este un partid fondat de Dan Voiculescu, proprietarul postului Antena 3 la care Ciuvică lucrează. Actualul președinte al PUSL este chiar Cristian Popescu Piedone, candidat la Primăria Capitalei.

Pe lista PUSL se află și fostul deputat Liviu-Bogdan Ciucă. În trecut deputatul gălățean care a trecut prin PUR și prin PC, diferite denumiri date de partidele înființate de Dan Voiculescu (PUSL fiind ultimul dintre acestea), a avut probleme cu legea. Asta în contextul care își angajase propria soră la cabinetul parlamentar, fiind în conflict de interese, sesizat de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). La vremea aceea, Bogdan Ciucă a fost sancționat cu 10% din indemnizație pe o perioadă de trei luni.

Bogdan Jelea este un alt nume de pe lista PUSL. Acesta a activat anterior în PNL, fiind chiar liderul consilierilor locali PNL din Sectorul 5. Totuși, a fost exclus din partid după ce a participat la emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3, încălcând astfel o decizie luată de conducerea centrală.  La vremea respectivă PNL a decis să boicoteze emisiunile lui Mihai Gâdea, după ce Ionel Dancă, fostul purtător de cuvânt al partidului, a fost dat afară din platou. Aparent, pentru Bogdan Jelea nu a contat lucrul acesta, alegând să treacă peste decizia partidului și să meargă la emisiunea respectivă. Acum este răsplătit cu un loc pe lista PUSL.

Un alt nume important de pe lista PUSL este Daniel Ionașcu. Acesta este un avocat apropiat de Dan Voiculescu și o prezență constantă în platourile postului Antena 3. În trecut a fost președintele executiv al PPU-SL, partidul controlat de Dan Voiculescu. În trecut, Daniel Ionașcu a fost acuzat de escrocarea unor pensionari, după ce acesta nu a venit la mai multe termene în procesul pentru care l-au angajat, legat de recuperarea unui apartament, și pentru care i-au plătit 82.500 de lei.

Tot pe lista PUSL se află și fostul ministru al Educației, Liviu Pop. Acesta era un apropiat de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea. În trecut, Pop s-a „remarcat” cu greșelile sale gramaticale, ajungând să fie poreclit „Genunche”. În 2020 după ce Liviu Dragnea a ajuns la închisoare iar social democrații au pierdut puterea, Pop a decis să părăsească partidul, devenind un personaj marginal în PSD. Pe lista PUSL se află un alt traseist, Ciprian Faraon. Acesta a activat până de curând în Forța Dreptei, fiind chiar , președintele și secretarul general al organizației municipale a Forței Dreptei Sibiu. Acesta și-a anunțat demisia la sfârșitul lunii martie, probabil la invitația PUSL. Tot un traseist aflat pe lista PUSL este Ioan Simionca. Acesta a ajuns în senat în 2016 pe listele ALDE, dar în 2020, sesizând declinul partidului condus la vremea aceea de Călin Popescu Tăriceanu, a decis să treacă la Partidul Puterii Umaniste, controlat de Voiculescu.

În fine, pe lista PUSL se află și un fost condamnat penal. Este vorba despre Gabriel Berca, fost ministru de Interne în guvernarea Boc. Berca a fost condamnat în 2017 la 3 ani de închisoarea cu executare pentru trafic de influență. Magistrații au decis la vremea aceea și confiscarea mitei de 92.500 de euro. Acum Berca este reciclat pe listele PUSL.

În concluzie, lista PUSL conține numeroase nume controversate, precum și mulți traseiști politici. Rămâne de văzut câți dintre aceștia vor reprezenta România în Europa.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: