Fostul director al Filialei Teritoriale de Îmbunătăţiri Funciare Galaţi Sorin Dănăilă a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de administratorul unei firme şi de societatea respectivă, într-un dosar în care este acuzat că a primit bani şi foloase necuvenite pentru a încheia cu acea firmă contracte privind lucrări de întreţinere şi reparaţii în amenajările de îmbunătăţiri funciare.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Sorin Dănăilă, la data faptelor şef serviciu/director al Filialei Teritoriale de Îmbunătăţiri Funciare Galaţi, pentru luare de mită şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permitere a accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, C. I., administrator de fapt al SC Hidraconstruct Geovig SRL, pentru dare de mită, SC Hidraconstruct Geovig, pentru dare de mită.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de DNA, Sorin Dănăilă ar fi acceptat promisiunea unor foloase necuvenite şi ar fi primit de la inculpatul C.I. suma totală de 134.821 de lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuţiile sale de serviciu.
”Concret, în schimbul foloaselor respective, inculpatul Dănăilă Sorin s-ar fi asigurat că Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială Galaţi a încheiat prin negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, cu societatea Hidraconstruct Geovig SRL mai multe contracte de execuţie lucrări de întreţinere şi reparaţii în amenajările de îmbunătăţiri funciare şi ar fi aprobat la plată facturile aferente lucrărilor executate de societatea Hidraconstruct Geovig SRL. De asemenea, inculpatul Dănăilă Sorin i-ar fi transmis omului de afaceri informaţii care nu erau destinate publicităţii, cuprinse în documente întocmite în cadrul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare în etapa de planificare/pregătire a achiziţiei publice”, arată DNA.
Procurorii susţin că, pentru “ajutorul” acordat, Dănăilă ar fi primit suma totală de 134.821 lei, disimulată ca plată a unor raporturi comerciale licite, încheiate între două societăţi comerciale controlate de cei doi inculpaţi.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News