Skip to content
Brașov Știri locale

Fostul han Coroana de Aur va fi supraetajat și transformat în hotel

bizbrasov.ro

După ce în luna noiembrie, Aro Palace și-a vândut sediul administrativ de pe strada Mureșenilor, fostul han Coroana de Aur, în schimbul a 1,2 milioane de euro, noul proprietar a început demersurile urbanistice în vederea renovării și extinderii acestei clădiri.

Astfel, prin intermediul unei firme de proiectare, proprietarul a obținut certificatul de urbanism pentru transformarea acestei clădiri în hotel, prin supraetajare și mansardare. Terenul afectat de acest proiect are o suprafață de 2.100 mp și este inclus în ansamblul arhitectural „Centrul istoric – Cetatea Brașovului”, iar purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că în vederea implementării proiectului, proprietarul va trebui să țină cont de toate restricțiile specifice unei astfel de zone.

" "

„Investitorii care vor să dezvolte acest proiect au de obținut mai multe avize, inclusiv de la Direcția de Cultură a Județului Brașov. Ei vor trebui să prezinte proiectul fațadei clădirii, ștampilat de Direcția Județeană de Cultură Brașov și să respecte toate condițiile prevăzute în avizul emis de această instituție. La fronturi (porțiunile de la stradă, adică spre strada Mureșenilor și Piațeta Enescu – n.r.) se vor respecta înălțimile existente, păstrându-se cotele clădirilor învecinate”, a subliniat Sorin Toarcea. În conformitate cu proiectul prezentat în vederea obținerii certificatului urbanistic, corpul B al fostului han de pe Mureșenilor va fi supraetajat, mansardat apoi amenajat, astfel încât în el să funcționeze spații comerciale și hotel, iar Corpul C va fi „remodelat și reamenajat”, informează bizbrasov.ro

Totodată, pentru a demara proiectul, dezvoltatorul va trebui să rezolve problema accesului auto și al parcărilor, problema traficului rutier urmând să fie analizată de către Comisia de Circulație din cadrul Primăriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *