Skip to content
Economie

Fostul ministru al agriculturii, Petre Daea, indignat de preţul alimentelor: Nu sunt justificate

Inquam Photos/Mircea Manole

Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, s-a arătat indignat de anumite preţuri la anumite categorii de alimente, care au crescut nejustificat în ultima perioadă, afirmând că sunt imposibil de justifiat.

Sigur când auzi aceste preţuri parcă nici nu-ți mai vine să mănânci. Nu peste tot sunt aceste preţuri pentru că, în general, producătorii au măsura lor şi nu-şi permit să scoată pe masă asemenea preţuri. Aceste preţuri nu sunt justificate. Am discutat şi am luat informaţii de pe piaţă. Fermierii au ieșit pe piață cu 20 de lei la roșii, dar acest preţ pentru mine este imposibil de justificat. Şi ne întrebăm de unde şi de ce? Din nefericire, există oameni care vor să câștige rapid, ușor şi mult. Sunt unii care intermediază aceste produse pe piaţă şi îi îndepărtează pe consumatori punându-i în situaţii extrem de delicate.

La 55 de lei nici nu sunt roșii romanești. Sunt unii care se folosesc de explozia de produse de acum primăvara şi le definesc a fi roșii românești. Diferența de preţ de la producător până la consumator este determinată, pe de o parte, de ambalaj şi de adaosul comercial pe care îl practică unitățile comerciale„, a afirmat Petre Daea, la Antena 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *