Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor publice şi viceprim-ministru în actualul Executiv este de părere că nivelul de 7,5% ar reprezenta, atât pentru România, cât şi în faţa Comisiei Europene, „un deficit rezonabil” pentru finalul acestui an.
Tanczos susţine că, într-o perioadă în care la nivel european investiţiile private au încetinit, statul nu poate renunţa la a face investiţii, însă acestea trebuie prioritizate, iar companiile care execută lucrări în contract cu autorităţile publice trebuie să primească plata aferentă facturilor pentru lucrările realizate.
Tanczos Barna a fost întrebat, în emisiunea Insider Politic difuzată sâmbătă de Prima Tv, cât ar trebui să scadă deficitul bugetar până la finalul anului, pentru ca oficialii Comisiei Europene să nu ai aibă obiecţii în ceea ce priveşte România.
„Anul trecut a fost 9,3%. Sunt anumite estimări, dacă nu se iau măsurile, putem ajunge şi la 9 şi anul acesta dacă nu se iau câteva măsuri foarte repede. Eu cred că şi Comisia conştientizează că n-am mai plecat de la 7,8% cum am fost în momentul în care s-a calculat limita de 7% pentru 2025, am plecat de la 9,3% şi de acolo trebuie să coborâm. Eu m-aş mulţumi cu un 7,5%, cred că ar fi rezonabil şi pentru România şi pentru Uniunea Europeană. Şi este foarte, foarte important că trebuie să asigurăm banii pentru pensii, pentru salarii şi pentru investiţii. Sunt trei capitole care trebuie să fie în buget, indiferent de deficit”, a afirmat Tanczos Barna, la Prima Tv.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News