Adrian Câciu, fost ministru de finanțe din partea PSD, a criticat narativul „surprizei” referitor la situația fiscal-bugetară a României, afirmând că realitatea este mult mai clară decât sugerează unii politicieni sau comentatori.
Într-o postare pe rețelele sociale, Câciu a explicat: „Însă, documentele publice (pe care văd că nimeni nu le mai citește și citează, deh, e mai simplu să faci vedetisme ieftine prin omitere), asumarea politică la final de 2024, dar și deciziile Comisiei Europene sunt foarte clare: România a ales să reducă deficitul bugetar pe o perioadă de 7 ani și să MENȚINĂ NIVELUL RIDICAT AL INVESTIȚIILOR (peste 5% din PIB pe tot intervalul, cu vârfuri în 2025 și 2026).”
El a subliniat că pentru atingerea acestui obiectiv, România s-a angajat la o serie de reforme, inclusiv o reformă fiscală „în cuantum brut pe 2025 de 1,37% din PIB (26,2 miliarde lei).”
Câciu a mai amintit că aprobarea Planului Fiscal-Bugetar de către Comisia Europeană a avut loc în perioada în care „președinte la PNL era domnul Ilie Bolojan” și a remarcat implicarea altor lideri politici în pregătirea reformei.
„Când Comisia Europeană a acceptat Planul Fiscal-Bugetar al României, președinte la PNL era domnul Ilie Bolojan. Chiar dacă nu ar fi fost banuiesc că știa toate datele financiare de la dl Bolojan, promovat în toate guvernele de dl Bolojan. A, da, prim-vicepreședinte PNL era dl Ciucu. Ambii știau că în 2025 va fi nevoie de reforma fiscală, parte a cererii de plată numărul 4 din PNRR, susține fostul ministru.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News