Skip to content
Politică

Fostul premier moldovean, Vlad Filat, rămâne în continuare în închisoare

Instanţa de judecată a admis cererea Procuraturii Anticorupţie de prelungire a măsurii de arestare preventivă pe numele fostului premier Vlad Filat cu încă 30 de zile. Acuzatoarea de stat, Adriana Beţişor, a declarat că prelungirea arestului decurge din comportamentul lui Vlad Filat faţă de colegii ex-premierului, care au făcut declaraţii în faţa instanţei.

 

Apărarea fostului prim-ministru califică încheierea instanţei drept una abuzivă şi ilegală şi afirmă că va depune un recurs la Curtea de Apel, transmite IPN. „Am adus suficiente temeiuri rezonabile. Inclusiv pornind de la comportamentul acestuia faţă de colegii săi, care au fost în faţa instanţei şi care au dat declaraţii vizavi de influenţele pe care le-au suportat pentru a fi determinaţi la acţiuni ce intrau în atribuţiile funcţionale. Acest risc fiind eminent şi în continuare”, a spus procuroarea. De asemenea, aceasta a menţionat că la baza prelungirii arestului stă şi comportamentul de după gratii al lui Vlad Filat, referindu-se la scrisorile pe care fostul premier ar fi încercat să le transmită clandestin prin avocatul său. Adriana Beţişor a mai spus că în şedinţa de astăzi, apărarea a propus ca la şedinţa viitoare să fie citaţi alţi patru martori din lista celor 14, care a fost acceptată de instanţă. Avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, afirmă că asistă „la acelaşi scenariu de prelungire automată a arestului, fără probe”.

În opinia acestuia, acuzatoarea de stat nu a prezentat noi probe care ar justifica prelungirea arestului fostului premier. Igor Popa a mai declarat că demersul de prelungire a arestului vine cu aproape două săptămâni înainte de expirarea termenului de arest.

Următoarea şedinţă de judecată în cazul fostului premier este programată pentru săptămâna viitoarea. Ex-premierul Vlad Filat a fost lipsit de imunitate parlamentară şi reţinut pe 15 octombrie 2015. Acesta este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă şi riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice. Vlad Filat pledează nevinovat, informează adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *