Skip to content
Politică

Fostul premier Sorin Grindeanu NU exclude o întoarcere în politică. Șeful ANCOM se pregătește pentru o candidatură-SURPRIZĂ

Inquam Photos / George Călin
" "

Fostul premier al României, Sorin Grindeanu, actual președinte al Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) plănuiește o reîntoarcere în politică, la finalul acestui an. Surse politice au dezvăluit pentru PS News că fostul social-democrat plănuiește să candideze pe listele PSD la alegerile parlamentare.

„Se pregătește să deshidă lista PSD Timiș de la Camera Deputaților, secondat de actualul președinte al filialei și șef al grupului de deputați PSD, Alfred Simonis”, au precizat surse politice pentru PS News.

Contactat de PS News, Sorin Grindeanu a declarat că în acest moment nu ia în calcul o astfel de candidatură, dar nici nu exclude o schimbare de planuri până la parlamentare.

„Eu sunt la ANCOM acum. Nu confirm această informație. În acest moment nu iau în calcul să mă întorc pe scena politică, dar eu știu ce o fi până la alegerile parlamentare..?!”, a declarat Sorin Grindeanu pentru PS News.

Salariu uriaș la ANCOM

Numărul și salariile angajaților din ANCOM, autoritatea care reglementează piața comunicațiilor în valoare de peste 3,5 miliarde de euro, au crescut anul trecut, așa cum a promis de altfel Sorin Grindeanu, președintele autorității. Cu 705 angajați, venitul mediu net lunar din această instituție, incluzând diferite sporuri, a ajuns la aproape 10.000 de lei. Grindeanu a avut anul trecut venituri nete de peste 528.000 de lei, echivalentul a peste 44.000 de lei pe lună.

ANCOM nu este instituție bugetară, ci este o autoritate publică autonomă sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, venituri pe care le obține în cea mai mare măsură de la operatorii de comunicații prin tarifele de utilizare a spectrului radio ori a resurselor de numerotație alocate.

Nu vrea funcția de președinte al PSD

Lideri precum Ionel Arsene, baronul de Neamț, Codrin Ștefănescu, Răzvan Cuc sau Cătălin Rădulescu, altădată nelipsiți din biroul lui Liviu Dragnea, au transmis mesaje prin care își arată dezacordul cu modul în care este condus partidul, dar mai ales în legătură cu declarațiile recente ale secretarului interimar Paul Stănescu, care a criticat o ieșire publică a lui Eugen Teodorovici.

Intrat în dizgrația actualei conduceri, Arsene încearcă să se repoziționeze și să îl împingă spre șefia partidului pe Eugen Teodorovici, chiar dacă între cei doi nu există o relație, însă fostul ministru al Finanțelor poate fi o alternativă la cuplul Ciolacu-Stănescu. De altfel, Ionel Arsene a încercat să îl împingă spre o candidatură și pe Sorin Grindeanu, în discuțiile interne din partid Arsene susținând această variantă, chiar dacă nici măcar nu discutase cu fostul premier.

Între timp, ex-premierul Sorin Grindeanu a pus cruce uneltirilor lui Arsene și a anunțat că nu va candida la Congres pentru funcția de președinte.

Nu candidez pentru funcția de președinte al PSD. M-a onorat invitația lui Marcel Ciolacu și Paul Stănescu să fac parte din conducere și le mulțumesc public pentru asta, dar mie nu îmi trebuie funcții. Funcțiile sunt trecătoare și nu asta mă face să revin sau nu. Eu sunt alături de ei pentru că asta simt, stânga”, a declarat Sorin Grindeanu.

" "

1 comentariu la “Fostul premier Sorin Grindeanu NU exclude o întoarcere în politică. Șeful ANCOM se pregătește pentru o candidatură-SURPRIZĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *