Fostul premier Viorica Dăncilă îl critică pe Ilie Bolojan: „Nu face o treabă bună”

Sursa foto: Youtube/ captura video

Viorica Dăncilă, fost prim-ministru al României, i-a transmis actualului șef al Executivului, Ilie Bolojan, că ”prin măsurile luate distruge situația economică a țării”, deci nu face ”o treabă bună” în privința măsurilor de reducere a deficitului bugetar.

Într-un interviu pentru Pro TV, Dăncilă a afirmat că este dezamăgită de actualul premier al României, Ilie Bolojan, pentru că ”nu comunică și nu dă dovadă de transparență în măsurile pe care le ia”.

”Aș putea spune că mă dezamăgește. Adică, în primul rând, premierul României. Și de ce spun acest lucru? Știu că sunt un om corect, știu că a moștenit o situație foarte grea, dar faptul că nu comunică și nu dă dovadă de transparență în măsurile pe care le ia, faptul că nu răspunde întrebărilor presei, acest lucru mă dezamăgește”, a spus Viorica Dăncilă.

Dăncilă susține că, prin măsurile pe care le ia, Bolojan distruge situația economică a țării.

”Nu, nu cred că face o treabă bună și vă spun de ce. Dânsul ia măsuri care să reglementeze situația bugetară a țării, dar prin măsurile luate distruge situația economică a țării. Pentru că prin toate aceste măsuri aplicate, cu tăieri de taxe și impozite suplimentare, cu distrugere a mediului de afaceri, vom merge într-o perioadă în care consumul va scădea foarte mult, vom avea disponibilizări, și foarte multe IMM-uri, antreprenoriatul își va închide porțile. Știm că de la începutul anului 66.000 de IMM-uri și-au închis porțile”, a explicat fostul premier al României.

Dăncilă a dat mâna cu Xi Jinping, la Beijing

Liderii BRICS, Vladimir Putin și Xi Jinping, s-au întâlnit la Beijing, săptămâna trecută, acolo unde președintele chinez a pregătit o paradă militară fastuoasă. Alături de cei doi au apărut în cadru și doi reprezentanți neoficiali ai României, foștii premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă.

Năstase și Dăncilă au fost poziționați strategic în poza de grup, în zona centrală, aproape de Putin, Xi și Jong-un.

Viorica Dăncilă, fost prim-ministru și fost europarlamentar, consideră că vizita ei în Republica Populară Chineză, la invitația liderului comunist de la Beijing, nu contravine în niciun fel poziției pro-europene a României.

„Afirmația că suntem pro-europeni nu te împiedică să ai relații cu alte state ale lumii. Uitați-vă la toate țările mari, la Franța. Emmanuel Macron a fost la Beijing. Ca să contezi și să stai la masă, trebuie să ai relații.

Am fost invitată de domnul Xi Jinping, președintele Republicii Populare Chineze, pentru a participa la evenimentul comemorării celor 80 de ani de la „Războiul Antifascist” și bineînțeles că m-a onorat această invitație din partea președintelui unei puteri foarte mari la nivel mondial”, a explicat Viorica Dăncilă.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: