Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, este cercetat de Parchetul European

Sursa foto: X
Sursa foto: Wikimedia Commons

Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), Werner Hoyer, este cercetat de Parchetul European (EPPO), a confirmat marţi avocatul său pentru dpa.

EPPO investighează situaţii de corupţie, abuz de influenţă şi „deturnare de fonduri UE”, potrivit unui comunicat dat publicităţii luni.

Ancheta se concentrează în jurul unei plăţi compensatorii pentru un fost angajat al BEI pe care Hoyer le-a semnat, potrivit avocatului lui Hoyer, Nikolaos Gazeas.

Conform practicii uzuale, directorul general al Departamentului de Resurse Umane şi Secretarul General al BEI au discutat despre un acord de încetare a contractului pentru un angajat, a spus Gazeas. Apoi, lui Hoyer i-a fost înaintat un memoriu pentru a se pune capăt angajării persoanei respective la BEI şi pentru o plată compensatorie la suma negociată, a spus Gazeas. Hoyer a fost de acord cu decizia.

Avocatul lui Hoyer a adăugat că, întrucât cerinţele legale pentru ca EPPO să iniţieze o anchetă penală sunt foarte reduse, nu este neobişnuit ca semnatarul unui contract să fie implicat într-o anchetă.

BEI a fost de acord să ridice imunitatea lui Werner Hoyer şi a unui alt fost angajat al băncii cu sediul în Luxemburg. Acest lucru a fost cerut în mod expres de Hoyer pentru a clarifica acuzaţiile.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: