Skip to content
Justitie

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, achitat în dosarul în care era acuzat de corupţie după 7 ani de proces

Facebook/DNA

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost achitat în dosarul în care a fost judecat pentru mai multe infracţiuni de corupţie, verdictul venind după 7 ani de proces. Decizia nu este definitivă.

Tribunalul Vrancea a pronunţat sentinţa în acest dosar în care, pe lângă Bunea Stancu, au fost inculpaţi mai mulţi funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean, precum şi administratori ai 2 firme. Atât fostul preşedinte al CJ Brăila, cât şi fostul vicepreşedinte al instituţiei, Florin Mija , au fost achitaţi, la fel şi ceilalţi inculpaţi.

Gheorghe Bunea Stancu şi ceilalţi inculpaţi au fost trimişi în judecată în 2014 pe motiv că anumite contracte ar fi fost atribuite preferential de către Consiliul Judetean anumitor firme.

Potrivit DNA, pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, timp de un an, Bunea Stancu ar fi aprobat şi avizat documentaţia în procedurile de achiziţii publice organizate de instituţia pe care o conducea, finalizate cu încheierea a şase contracte, deşi ar fi ştiut că firmele care au oferit preţurile cele mai mici, criteriul principal de atribuire, au fost descalificate prin interpretarea discriminatorie a condiţiilor tehnice sau financiare. Scopul, spuneau procurorii anticorupţie atunci, era de a atribui lucrările respective firmelor agreate, scrie news.ro.

Abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, în număr de 6 fapte de acest fel, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată (4 acte materiale) şi conflict de interese sunt faptele pentru care a fost judecat timp de aproape 7 ani Gheorghe Bunea Stancu, iar acum instanţa a constatat că niciuna din aceste fapte nu este incriminată de legea penală, motiv pentru care a venit şi achitarea.

Decizia în acest caz nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *