Skip to content
Puterea Știrilor Video

Fostul președinte al României, Traian Băsescu: Uniunea Europeană a început să fie tot mai fragmentată! Atac dur la adresa PSD

psnews.ro

Președintele Traian Băsescu, aflat pe prima poziție pe lista PMP la alegerile europarlamentare din 26 mai, a fost invitat la Puterea Știrilor, unde a vorbit, printre altele, și despre planurile sale pentru Bruxelles.

Astfel, fostul președinte al României a ținut să sublinieze problemele cu care se confruntă Uniunea Europeană(UE), despre care Traian Băsescu spune că ”a început să fie tot mai fragmentată”.

„Planurile pentru Bruxelles sunt extrem de complicate pentru că Bruxelles nu înseamnă Parlamentul României. Parlamentul UE este un Parlament al europenilor. Toți cei 500 de milioane de europeni sunt reprezentați acolo în ideea că toți parlamentarii din PE lucrează pentru cele 500 de milioane. Deci un europarlamentar ales în România are misiunea de a-i reprezenta pe toți cei 500 de milioane de cetățeni europeni(…)

Planurile sunt multe plecând de la realitățile UE. UE este o structură politică, economică și socială aflată în dificultate pentru că a început să fie tot mai fragmentată, priviți la Brexit, chiar dacă s-a amânat ieșire, incertitudinile continuă și nu cred că se va găsi o soluție nici măcar până la 31 octombrie.

Priviți la problemele migrației care deranjează enorm populația, deci o altă problemă UE. Riscurile de atacuri teroriste sunt o altă problemă. Viața a demonstrat că UE, din punct de vedere al securității frontierelor, este ca o strecurătoare”, a declarat Traian Băsescu la Puterea Știrilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *