Skip to content
Politică

Fostul preşedinte, constatări sumbre despre finanţarea partidelor. Ce spune despre propria campanie din 2009

Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut, vineri, constatări sumbre despre finanţarea partidelor, vorbind, în acelaşi timp, despre propria sa campanie prezidenţială din 2009, pentru al doilea mandat.

“Nu există partid care să fie curat. Candidaţii nu prea au fost cei care s-au ocupat de finanţare. Candidatul are responsabilitatea morală, că nu era desprins de realităţi. Toate partidele se finanţează cu bani negri. Campania mea din 2009, la care domnul Cocoş spune că a contribuit – am văzut declaraţia că a finanţat parte din campania mea în 2009. M-am uitat în Monitorul Oficial: campania electorală din 2009 a costat peste 4 milioane de euro. Mă uitam la campania din anul acesta: a costat jumătate din campania din 2009, puteţi crede? Cred că a fost cea mai scumpă campanie. Lucrurile sunt putrede şi ar trebui să avem un moment zero: «fraţilor, ce a fost până acum a fost o mizerie; de acum, nu»”, a declarat Băsescu, la Gândul Live.

El a pus piciorul în prag pe tema răspunderii juridice a tuturor celor implicaţi într-o campanie electorală.

“Ori punctul zero, ori merg toţi la puşcărie. Nu selectiv. Să nu utilizăm un mediu în care toate partidele sunt păcătoase. Ori la toţi, ori… pe rând, pe toţi. Sunt două categorii care nu trebuie să facă pe inchizitorii: politicienii şi jurnaliştii”, a  punctat Traian Băsescu.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *